spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateGreva foamei în sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu

    Greva foamei în sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu

    Agentul Cristinel Rada, de la Ordine Publică, din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, a intrat, de ieri dimineață, în refuz de hrană. Protestul acestuia are loc  chiar în sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu. El este unul dintre liderii sindicatului polițiștilor din Gorj. Refuzul de hrană este o formă de protest similară grevei foamei.

    Acesta a declanşat acest protest în semn de solidaritate cu colegii săi din Argeş, dar şi față de neajunsurile cu care se confruntă polițiștii. „Începând cu data de 1-08-2017, ora 8,00, în semn de respect şi solidaritate cu ceilalţi colegi din cadrul SNPPC voi intra în refuz de hrană cu executarea serviciului pe termen nelimitat. Poliţistul este un bun al statului român! România, ocroteşte-l şi redă-i demnitatea. (…) Redaţi deminitatea şi respectul Poliţiei Române!“, se menţionează pe pancarta pe care o protestatarul.

    Revendicările polițiștilor de la Ordine Publică

    Și Cecilia Tatia, liderul sindicatului poliţiştilor din Argeş, a intrat în refuz de hrană.

    Sindicatului Naţional al Poliţiştilor și Personalului Contractual din MAI arată că problemele cu care se confruntă polițiștii constau în: finanţarea necorespunzătoare a sistemului de ordine publică,  nealocarea de resurse logistice la dispoziţia unităţii şi a poliţiştilor operativi, care asigură efectiv climatul adecvat de linişte şi siguranţă socială; menţinerea deficitului de personal; salarizarea inadecvată etc.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: