spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateGrevă cu înjurături în Gara Târgu-Jiu

    Grevă cu înjurături în Gara Târgu-Jiu

    Glasul roţilor de tren a amuţit, miercuri, pentru două ore. CFR-iştii s-au aflat în grevă de avertisment şi mii de călători din toată ţara au fost nevoiţi să aştepte sute de minute în plus. Greva CFR a dat peste cap și planurile oltenilor. Enervați la culme de întârzieri, oamenii și-au ieșit din fire și au început să înjure. Întârzierile au depășit și 90 de minute în Gara Târgu-Jiu, iar scuzele ceferiștilor nu i-au impresionat pe călători. 400 de trenuri de marfă sau de călători au fost oprite, miercuri, între orele 7 şi 9 în staţii sau, după caz, în câmp ca formă de protest faţă de faptul că reprezentanţii Companiei de Căi Ferate din România refuză să semenze noul contract colectiv de muncă, dar şi faţă de faptul că sindicaliştii au pierdut o parte din beneficii. De suferit pentru greva feroviarilor au avut de suferit ca de fiecare dată călătorii care au fost nevoiţi să aştepte în gări sute de minute în plus.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: