spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateHotelul de la Stadion va fi gol în curând. Primii 30 de...

    Hotelul de la Stadion va fi gol în curând. Primii 30 de carantinați au ajuns în sânul familiilor

    Primele persoane aflate în carantină în Târgu Jiu, în hotelul de la Stadion au părăsit zona. După 14 zile de stat sub supraveghere, gorjenii reveniți din zonele roșii ale Europeni își pot vedea rudele. Oamenii au plecat fericiți că nu au adus cu ei virusul din afara țării.

    Ziua de ieri a fost una fericită pentru persoanele care au revenit în țară în urmă cu 14 zile. O parte din cetățenii aflați în carantină, în hotelul de la Stadion, au putut pleca acasă. Aceasta a fost prima tranșă de plecări.  „Deja au plecat primele persoane se aflau în carantină, după 14 zile. Sunt fericiți că au scăpat și revin la casele lor. Vorbim de un grup de circa 30 de persoane. Până nu eliberăm tot nu mai băgăm pe nimeni. Până sâmbătă vom avea întreg hotelul gol, momentan s-au eliberat două etaje. Pe viitor nu știm ce se va întâmpla, vor fi în carantină cei ce vin din Spania, Italia, Franța și Germani, restul izolare la domiciliu”, a declarat reprezentantul DSP Gorj care monitorizează persoanele aflate în carantină.

    Ca la hotel

    Cei care au beneficiat de serviciile oferite în spațiul de carantină se declară mulțumiți de tot ce e-au pus autoritățile la dispoziție.  „Totul este ok. Avem baie, avem condiții. Mâncarea este acceptabilă, trei mese pe zi. Facem apel la populație să nu se sperie dacă intră în carantină. Mai bine stau aici decât să ducă boala acasă la familie. Nu avem televizor dar în rest suntem mulțumiți de servicii”, a declarat pentru un radio local unul dintre cei care vor mai rămâne câteva zile în carantină.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: