spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateIa în calcul demisia de la Consiliul Judeţean

    Ia în calcul demisia de la Consiliul Judeţean

    cosmin-popescuPreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, a declarat ieri, în cadrul şedinţei de CJ, că ia în calcul demisia din funcţie, în cazul în care nu va reuşi să obţină fonduri europene pentru reabilitarea a două drumuri din judeţ. Este vorba despre tronsonul de drum Arcani – Câmpofeni – Teleşti și drumul judeţean ce leagă localităţile Bâlteni – Urdari – Turceni – Ioneşti – limită cu judeţul Mehedinţi, pentru care au fost depuse proiecte în vederea obţinerii finanţării. „În situaţia în care nu voi semna aceste contracte de finanţare europene, voi demisiona de la Consiliul Judeţean Gorj pentru că nu ar avea rost să rămân în cazul unui eşec, dar eu ştiu că aceste două contracte sunt eligibile şi vor fi finanţate, urmând să demarăm procedurile de achiziţie”, a precizat Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Recent, liberalii l-au acuzat pe şeful judeţului că a ratat bani europeni pentru reabilitarea acestor tronsoane de drum, iar pentru a-şi acoperi greşeala, Consiliul Judeţean a depus aceleaşi proiecte pentru obţinerea finanţării prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: