spot_img
24.1 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăActualitateÎn 2014 Târgu-Jiul ar putea obţine Mărul de Aur! Cine susţine această...

    În 2014 Târgu-Jiul ar putea obţine Mărul de Aur! Cine susţine această cauză?

    16 jurnalişti din ţară şi din străinătate, membri ai Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism (FIJET) s-au întâlnit ieri cu autorităţile judeţului, pentru a discuta despre posibilitatea ca Târgu-Jiul să obţină în 2014 distincţia Mărul de Aur, o distincţie foarte importantă care ar aduce un plus de valoare potenţialului turistic al judeţului.

    Patru zile au vizitat tot judeţul, cele mai importante obiective turistice de la noi, luând contact de asemenea cu domenii de activitate predominante, arta, cultura, turismul monahal, turismul de aventură, dar şi oamenii care fac din aceste locuri unele de poveste. Şi ei au apreciat aceleaşi lucruri dar cel mai mult s-au bucurat să vadă că Brâncuşi a lăsat Gorjului o avere inestimabilă. Ieri jurnaliştii din ţară şi din străinătate, membri FIJET, au venit să împărtăşească toate aceste lucruri cu autorităţile judeţului, asigurându-le că vor milita pentru ca judeţul nostru să obţină Mărul de Aur. Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a apreciat legătura strânsă care s-a creat între oaspeţii de peste graniţe şi Gorjul nostru natal. „Este o distincţie importantă în aprecierea la justa valoare a ceea ce este mai frumos din Gorj, unde este cu adevărat inima turismului din Oltenia. Suntem onoraţi că vă avem aproape şi pe dumneavoastră şi am simţit cu adevărat că s-a realizat o legătură sufletească între delegaţia FIJET şi Gorjul nostru natal”, a spus Ion Călinoiu. Prefectul judeţului, Claudiu Teodorescu a vorbit despre naturaleţea locurilor de aici. „Aţi văzut ce înseamnă o frumuseţe naturală, păstrată natural. Am reuşit să avem o zonă naturală, cu ajutorul lui Dumnezeu, al nostru şi al cetăţenilor. În continuare avem o natură frumoasă, avem o istorie destul de frumoasă, şi asta ne face să devenim competitori destul de serioşi în a obţine această distincţie. Totuşi judeţul nostru se mândreşte că îl are pe Constantin Brâncuşi, Târgu-Jiul are cele mai frumoase opere ale marelui sculptor. Avem o serie de lucruri frumoase aici în judeţul Gorj, avem dezvoltat turismul monahal, agroturismul, turismul de aventură, o serie de ramuri care ne ajută să ne dezvoltăm potenţialul nostru turistic. Anul viitor va fi un an important pentru noi pentru să sperăm că anul viitor vom primi această distincţie. Vă reiterăm invitaţia de a vizita acest judeţ oricând veţi dori, veţi fi bineveniţi”, a spus prefectul judeţului.

    Cârciumaru: Vrem ca oraşul Târgu-Jiu să devină un oraş turistic!

    Florin Cârciumaru, edilul municipiului a declarat faptul că prin toate aceste demersuri se doreşte ca Târgu-Jiul să devină un oraş turistic, având în vedere potenţialul pe care îl are. „Vă rugăm să ne daţi o mână de ajutor în ceea ce priveşte dorinţa noastră de a face din oraşul Târgu-Jiu un oraş turistic. Sper să vă creaţi o impresie frumoasă despre oraşul nostru, despre oamenii noştri. La noi la Târgu-Jiu exisă o preocupare foarte mare în ceea ce priveşte pregătirea oraşului pentru a deveni oraş turistic. Sunt primar din anul 2000 şi în această perioadă am făcut foarte multe lucruri legate de scoaterea în evidenţă a ansamblului monumental de la Târgu-Jiu, lucru constatat şi de dumneavoastră şi de toţi turiştii care ne-au trecut pragul. Eu sper să ne fiţi alături şi în continuare şi să ne sprijiniţi în a obţine Mărul de Aur”, a precizat Florin Cârciumaru.

    Corina Martin susţine cauza Gorjului!

    Un punct în plus pentru autorităţile noastre a fost chiar prezenţa Corinei Martin, preşedinta Asociaţiei Naţionale a Agenţilor de Turism, care a venit special în Gorj să militeze pentru cauza noastră, aceea de a obţine Mărul de Aur. Fiind pe jumătate gorjeancă a ales să vorbească despre frumuseţile judeţului nostru şi despre importanţa obţinerii unui astfel de premiu binemeritat. Laura Dragu, „inima” acestui proiect a vorbit jurnaliştilor despre visul de a avea Mărul de Aur, un vis care speră să devină realitate. „Eram convinsă că sunteţi iubitori de România şi de Brâncuşi. M-aş bucura să aud că v-aţi simţit bine aici, m-aş bucura să reveniţi aici, acasă la Brâncuşi, sperând să retrăiţi ce aţi trăit în aceste zile şi tot proiectul prezentat de domnul Cârciumaru să fie înfăptuit. Aţi trăit povestea Gorjului explorând Grădina Carpaţilor, vreau să duceţi în ţările dumneavoastră ineditul, originalitatea şi unicitatea pe care Brâncuşi le-a lăsat omenirii, le-a lăsat universalităţii, le-a lăsat pentru dumneavoastră şi pentru noi. Aşteptăm să ne vedem curând cu dumneavoastră şi să trăim visul împlinirii, cel de care v-am vorbit mereu în aceste patru zile. Vă iubim pentru că iubiţi România!”, a spus, cu emoţie, Laura Dragu.

    Preşedintele FIJET România: Mulţumesc pentru terorismul ospitalităţii de aici!

    Victor Rădulescu, preşedintele FIJET România a declarat că Gorjul merită din plin să obţină această distincţie. Nu a omis să mulţumească şi pentru „terorismul” ospitalităţii oamenilor de aici. „Mulţumesc pentru terorismul ospitalităţii de aici. Trebuie să recunosc că pe unde am trecut noi, membrii organizaţiei noastre, mulţi reprezentanţi ai turismului sau a oficialităţilor din mai multe judeţe ne-au spus şi ei că îşi doresc un măr de aur pentru că este foarte interesant. Dar dacă preiau vorbele lui Brâncuşi nu este greu să realizezi ceva este greu să te pui în starea de a face. În această poziţie judeţul Gorj, s-a aflat. Mai exact Laura Dragu, care a aplicat acelaşi terorism şi probabil că a străbătut axa lui Brâncuşi de mii de ori ca să obţină acest măr”, a spus Victor Rădulescu. Plamen Starev, preşedintele comisiei de evaluare, cel care va avea un cuvânt greu de spus în decizia finală a declarat că Gorjul va avea toată susţinerea pentru obţinerea acestui premiu. „Mai întâi vom discuta candidatura dumneavoastră apoi vom transmite această propunere către toţi directorii noştri, apoi vom vota cu toţii în comisia noastră şi foarte mulţi membri de aici, prezenţi aici vor vota pentru că din ce am discutat toţi susţin cauza dumneavoastră, pentru că meritaţi”, a spus Plamen Starev.

    Povestea Mărului de Aur

    De menționat că „Golden Apple„ sau ,,La pomme d’Or” (Mărul de Aur), acest premiu de excelență este acordat de FIJET în fiecare an unei organizații, țară, oraș sau persoană pentru recunoașterea eforturilor speciale în promovarea și ridicarea nivelului turismului, echivalent FIJET al Oscarului. Rezervația Biosferei Delta Dunării, Mărginimea Sibiului şi Compania Aeriană Blue Air au câştigat pentru România trei trofee prestigioase în anul 2009. Trofeul acordat de FIJET a marcat o premieră mondială deoarece a fost pentru prima dată când s-a atribuit, în acelaşi an, pentru trei destinaţii/personalităţi turistice ale aceleiaşi ţări. Acest lucru a fost posibil datorită strădaniei de promovare a Clubului Presei de Turism – FIJET România, în special a președintelui Victor Rădulescu. România a mai primit un „Măr de Aur” în anul 1975 pentru bisericile pictate din Bucovina. Trofeul se află în prezent în muzeul Manăstirii Moldovița. Candidatura ,,Mărul de Aur pentru Orașul lui Brâncuși” a fost depusă în martie 2012 la Praga unde a avut loc Ședința Comitetului Director FIJET de către Domnul Președinte Victor Rădulescu – FIJET România.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: