spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateÎn sfârşit telescaunul va funcţiona

    În sfârşit telescaunul va funcţiona

    Zona Rânca are toate şansele să ajungă staţiune, mai ales că a beneficiat de pregătiri pe măsură şi se bucură deja de un renume din plin meritat. Asigurarea vine chiar de la şeful judeţului, care crede în reuşita proiectului, în ciuda neînţelegerilor dintre edilii localităţilor Novaci şi Baia de Fier. Mai mult, a adus astăzi veşti bune pentru iubitorii de schi, pentru că sâmbăta ar putea fi deschis domeniul schiabil Păpuşa.

    Lipsa de cooperare a celor doi primari din Baia şi Novaci ar putea fi văzută ca o piedică pentru dezvoltarea zonei turistice Rânca. Nu şi în opinia lui Ion Călinoiu. Acesta este sigur că evoluţia lucrurilor nu poate fi ştirbită sub nici o formă de scandalurile dintre cei doi, iar Rânca va ajunge staţiune. Mai mult, Călinoiu şi-a propus să îi împace pe primarii din Baia de Fier și Novaci: Constantin Mihuţescu şi Pantelimon Todea, pentru că în nici un caz animozităţile nu trebuie să se transforme în piedică, iar Rânca trebuie să devină cât mai repede stațiune.

    Rânca îşi aşteaptă schiorii

    Un motiv în plus pentru turişti să ia cu asalt zona Rânca vine de la condiţiile meteorologice care se arată din ce în ce mai favorabile pentru schiat. Ion Călinoiu estimează că telescaunul şi domeniul schiabil Păpuşa ar putea fi deschise în prima zi de Crăciun. „Dacă ninsoare va continua, iar toate condiţiile meteo vor fi întrunite, nu mai rămâne decât să dăm drumul la telescaun. Serviciul Salvamont e pregătit, la fel ca şi firma care administrează telescaunul, aşa că distracţia pe pârtie şi plimbarea cu telescaunul va deveni posibilă”, a spus Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Şansele sunt mari ca de zăpadă să aibă parte toţi iubitorii sporturilor albe, aşa că tot ce le mai rămâne este să ia drumul muntelui la Rânca.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: