Acasa / Actualitate / Încă o stradă cu sens unic în municipiul Târgu Jiu

Încă o stradă cu sens unic în municipiul Târgu Jiu

Autorităţile locale anunţă locuitorii municipiului Târgu Jiu că începând de vineri, încă o stradă va deveni cu sens unic. Este vorba despre strada Corneliu Bordei. Locuitorii din zona au fost cei care au solicitat acest lucru. Poliţiştii au mers la faţa locului şi au constatat că este necesar ca circulaţia să se desfășoare în sens unic din direcția străzii 9 Mai către strada Vasile Militaru.

,,Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștință locuitorilor din municipiu că, în urma solicitării Asociației de Proprietari nr 74, înregistrată la primărie sub numarul 20005, în data de 11.05.2018, a fost înaintată o adresă către Inspectoratul Județean de Poliție în vederea analizării posibilității înființării unei restricții de circulație sens unic pe strada Corneliu Bordei. În urma analizei, Inspectoratul Județean de Poliție a fost de acord ca pe strada care face legătura între str 9 Mai și str Vasile Militaru, circulația să se desfășoare în sens unic din direcția străzii 9 Mai către strada Vasile Militaru”, a spus Ana Maria Ianc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu Jiu. Măsura va fi instituită de vineri, 10 august 2018.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*