spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateÎncep probele scrise la BAC

    Încep probele scrise la BAC

    Adevăratul Bacalaureat începe astăzi, cu probele scrise. În Gorj, pentru prima probă scrisă, cea la Limba și Literatura Română aproximativ 4.500 de absolvenţi de liceu şi-au anunţat participarea. Astfel, cu data de 30 iunie încep alte emoţii la examenul maturităţii, cele mai mari. Proba scrisă la limba şi literatura română este comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările. Examenul începe la ora 9:00 dimineaţa şi durează trei ore.

    Elevii au voie să iasă din sală după o oră şi jumătate, cel mai devreme. De asemenea, sălile vor fi dotate cu camere de supraveghere, la fel ca în ultimii trei ani, potrivit metodologiei de Bac. Şi în Gorj au fost asigurate toate condiţiile pentru ca probele scrise să se deruleze fără incidente. Proba obligatorie este programată pentru data de 2 iulie, fiind proba obligatorie profilului şi specializării, respectiv: matematică – pentru profilul real din filiera teoretică, pentru toate profilurile din filiera tehnologică şi pentru profilul militar şi profilul pedagogic, specializarea învăţători-educatoare, din filiera vocaţională; istorie – pentru profilul umanist din filiera teoretică şi pentru toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională. Pe 4 iulie, are loc proba scrisă la alegere a profilului şi specializării, când candidaţii pot opta, în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea urmate. În 7 iulie, se vor cunoaşte primele rezultate (până la ora 12:00), iar acestea pot fi contestate între orele 12:00 şi 16:00. Soluţiile contestaţiilor se vor da între 8 şi 10 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 11 iulie, pentru prima sesiune a examenului de bacalaureat. A doua sesiune a examenului de bacalaureat din 2014 va avea loc în perioada 18-29 august, în 4 septembrie fiind programată afişarea rezultatelor finale.

    Examenul de bacalaureat poate fi susţinut fără taxă de cel mult două ori. Candidaţii din promoţiile anterioare, care au susţinut de cel puţin două ori bacalaureatul şi care se prezintă la toate probele examenului au plătit 230 de lei. În celelalte cazuri, suma plătită a fost stabilită diferenţiat, în funcţie de numărul probelor pe care le va susţine candidatul. Abslovenţii de liceu vor promova bacalaureatul dacă la probele scrise obţin cel puţin media 6. Candidaţii care copiază sunt eliminaţi din examen şi nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale bacalaureatului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: