Pregătirile pentru organizarea concursului în vederea ocupării postrului de manager al noului Club Sportiv Municipal Târgu Jiu intrat în linie dreaptă. Primarul Marcel Romanescu susține că prima probă a concursului va avea loc la finele luni iunie, pentru ca până atunci comisiile care vor analiza proiectul de management al candidaților să fi constituite.
Municipalitatea va merge printre altele și pe mâna a doi specialiști sportivi din Gorj. În comisiile de concurs fiind incluși și doi gorjeni. „Deja se constituie comisiile. Am primit o parte din răspunsuri de la cluburile la care am solicitat reprezentanți în vederea realizării acestor comisii. Sunt și doi reprezentanți din Gorj, cu experiență, pentru că nu au primit răspunsuri la toate adresele trimise. Dăm durmul la procedură. Pe data de 25 iunie va fi prima probă”, a declarat primarul Marcel Romanescu.