spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateInstruirea angajaţilor de la Consiliul Judeţean, la final

    Instruirea angajaţilor de la Consiliul Judeţean, la final

    Un proiect important al Consiliului Judeţean la final. Pe data de 23.04.2012, Consiliul Judeţean Gorj a semnat contractul de finanţare pentru proiectul intitulat „Consolidarea sistemului de formare continuă a angajaţilor Consiliului Judeţean Gorj şi a instituţiilor subordonate”, proiect care s-a finalizat ieri cu rezultate pe măsura aşteptărilor. Zeci de angajaţi ai Consiliului Judeţean au participat, în cadrul acestui program, la o serie de cursuri menite să asigure creşterea eficacităţii instituţiei. Ion Călinoiu preşedintele Consiliului Judeţean a declarat ieri faptul că programul a mers ca „pe roate” fiind foarte mulţumit de roadele efortului depus.

    Pe data de 23.04.2012, Consiliul Judeţean Gorj a semnat contractul de finanţare pentru proiectul intitulat „Consolidarea sistemului de formare continuă a angajaţilor Consiliului Judeţean Gorj şi a instituţiilor subordonate” cofinanţat din Fondul Social European, în cadrul Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PO DCA) 2007-2013, Axa prioritară 1 – Îmbunătăţiri de structură şi proces ale managementului ciclului de politici publice, Domeniul de intervenţie 1.3 – Îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale. Ieri în Sala Maură a Palatului Administrativ a avut loc închiderea oficială a acestui program, un eveniment în care s-a tras linia şi s-au numărat lucrurile pozitive. Ionel Dobre, managerul acestui proiect a vorbit despre eficacitatea programului la nivelul instituţiei din care face parte. „Obiectivul general al proiectului este creşterea eficacităţii Consiliului Judeţean Gorj şi a Direcţiei Comunitare Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Gorj şi a standardelor generale de cunoştinţe şi expertiză la nivelul funcţionarilor publici şi a personalului contractual. Proiectul a avut trei scopuri bine definite: Creşterea capacităţii de management a instruirii resurselor umane la nivelul Consiliului Judeţean Gorj şi a Direcţiei Comunitare Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Gorj prin realizarea a două sisteme interne de formare continuă şi prin diseminarea bunelor practici în cadrul unei conferinţe, formare unui corp de mentori la nivelul Consiliului Judeţean Gorj şi a Direcţiei Comunitare Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Gorj, dar şi dezvoltarea expertizei şi cunoştinţelor a 150 de angajaţi din Consiliul Judeţean Gorj şi unităţile subordonate în cel puţin unul din domeniile: formare formatori, achiziţii publice, limbi străine, dezvoltarea proiectelor, licitarea şi managementul proiectelor, protecţia datelor cu caracter personal, stare civilă, evidenţa persoanelor. Principalii beneficiari ai proiectului au fost 165 persoane angajate din Consiliul Judeţean Gorj şi Direcţia Comunitară Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Gorj care au participat la cel puţin un modul de instruire în domeniile: achiziţii publice, limbi străine, dezvoltarea proiectelor, licitarea şi managementul proiectelor, protecţia datelor cu caracter personal, stare civilă, evidenţa persoanelor şi 20 de persoane ce au fost instruite ca formatori-mentori. Până în momentul de faţă au fost realizate toate activităţile proiectului, atingându-se toţi indicatorii propuşi: achiziţia echipamentelor ce vor fi utilizate în cadrul proiectului: opt laptopuri, patru multifuncţionale, două videoproiectoare, două ecrane de proiecţie și cinci aparate foto, au fost de asemenea achiziţionate serviciile de audit financiar, materialele consumabile şi serviciile de publicitate”, a spus Ionel Dobre. Valoarea totală a proiectului este de 781.500 lei (fără TVA), suma eligibilă nerambursabilă este de 678.934,83 lei, reprezentând 98% din valoarea totală. Cofinanţarea asigurată de către Consiliul Judeţean Gorj, în proporţie de 2%, este de 13.578,70 lei. Ion Călinoiu preşedintele Consiliului Judeţean a declarat ieri faptul că programul a mers ca „pe roate” fiind foarte mulţumit de roadele efortului depus. „Acest proiect alături de o serie de proiecte pe această direcţie de dezvoltare a resurselor umane a fost pentru noi o prioritate şi zic că am avut şi unele realizări în domeniile de activitate din instituţia noastră, urmare a bunei pregătiri a aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: