spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateInternări pe bandă rulantă, la Spitalul Târgu-Jiu!

    Internări pe bandă rulantă, la Spitalul Târgu-Jiu!

    Internări pe bandă rulantă, la secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu! Revenirea prichindeilor în colectivităţi odată cu începerea anului şcolar a dus la creşterea numărului de viroze şi pneumonii. Asta face ca, zilnic, zeci de mămici să ajungă la camera de gardă a secţiei de Pediatrie, cu micuţii.

    pediatrie

    SORIN-CATANACazurile de îmbolnăviri se înmulţesc, mai ales că în această perioadă se face trecerea la temperaturile scăzute. Medicii au o activitate intensă la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean, dar şi Ambulatoriul şi Camera de Gardă au fost solicitate în ultimele zile. Zilnic, medicii pediatri ai unităţii spitaliceşti din Târgu-Jiu efectuează, în medie, 30 de consultaţii. „Este o oarecare creştere a adresabilităţii de urgenţe de copii din cauza fluctuaţiilor de temperatură, asociat cu începerea activităţilor în colectivităţile de copii. Inerent, creşte numărul de cazuri de viroze respiratorii şi atunci creşte şi adresabilitatea către secţia noastră. Sfaturi ar fi să nu stea copiii în contact direct cu cei bolnavi, să nu li se administreze antibiotice pentru că nu au niciun efect asupra virozelor, să se realizeze o bună dezobstrucţie nazală ca să poată să respire bine”, a declarat medicul pediatru Sorin Catană.

    Cei mai mulţi sunt bebeluşi

    MAMICADin nefericire, predispuşi la îmbolnăvirea rapidă sunt copiii cu vârste de până la 5 ani. Din aceste motive, cei mai mulţi sunt opriţi în cadrul secţiei de Pediatrie pentru a beneficia de îngrijire de specialitate. „Are două luni şi suntem aici de 6 zile. Sper ca astăzi să plecăm acasă”, a spus o mămică. În această perioadă, medicii recomandă ca părinţii să evite aglomeraţiile şi să se prezinte la medic atunci când apar primele semne de îmbolnăvire. De asemenea, administrarea de antibiotic este interzisă, deoarece acest tip de medicament nu tratează virozele.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: