spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateInvestiţia nemţilor de la Târgu-Jiu, afectată de scandalul VW

    Investiţia nemţilor de la Târgu-Jiu, afectată de scandalul VW

    Investitorii care anunțau că vor deschide la Târgu-Jiu o fabrică de cablaje auto pentru Germania nu au mai dat niciun semn autorităților locale. Astfel, investiția are șanse minime să se realizeze. Autoritățile locale au găsit şi o explicaţie pentru care nemţii au renunţat să mai investească în fabrica de cablaje. Acestea susţin că, în urma scandalului Volskwagen, este posibil să se fi răzgândit investitorii.

    cabluri-autoo

    Aurel PopescuFirma de cablaje auto, care intenţiona să deschidă la Târgu-Jiu o astfel de fabrică pentru nemţii de la Daimler, nu au mai dat niciun semn autorităţilor locale. În această situaţie, este posibil ca investiţia să nu se mai realizeze, deşi municipalitatea dădea ca sigură construirea fabricii. Viceprimarul Târgu-Jiului, Aurel Popescu, susţine că a încercat din nou să ia legătura cu reprezentanţii firmei, însă, nemţii au întrerupt fără explicaţii corespondenţa. „Aşteptăm punctul de vedere oficial al celor de la Elektrokontakt. Avem posibilitatea să facem tot ce ne aparţine ca şi proiecte. Noi proiectele le avem finalizate în privinţa utilităţilor pe care aveam obligaţia să le realizăm, dar nu vom demara absolut nimic până când nu vom avea un punct de vedere oficial al investitorului vizavi de dezvoltarea în continuare a investiţiei. I-am contactat telefonic acum două săptămâni de zile. Nu au răspuns. Unul din preşedinţii Nexans din Germania era plecat în China. Urma ca la revenirea din China să ne comunice punctul lor de vedere. Nu avem nici până acum un punct de vedere oficial al investitorului în legătură cu investiţia care urma să se dezvolte aici. Sper să nu fie un răspuns negativ, dacă ţinem cont de ce se întâmplă acum pe piaţa auto şi de ce s-a întâmplat cu firma germană producătoare de automobile”, a spus Aurel Popescu, viceprimarul din Târgu-Jiu. Deşi premierul Victor Ponta a anunţat, în cadrul unei vizite la Târgu-Jiu, că statul va acorda chiar şi un ajutor financiar firmei de cablaje, viceprimarul Aurel Popescu susţine acum că ajutorul nu mai este valabil având în vedere faptul că nemţii nu vor mai realiza investiţia respectivă la Târgu-Jiu. „Ajutorul de stat se dă pentru o locaţie. Nu poate să primească ajutor la Târgu-Jiu şi să îşi facă fabrica în altă parte. Proiectul pentru ajutorul de stat s-a făcut pentru locaţia din Târgu-Jiu. Nu este deloc întâmplător faptul că subvenţia se acordă pentru că investesc la Târgu-Jiu şi nu în altă parte. Aşa stau lucrurile acum. Aşteptăm un punct de vedere oficial”, a mai declarat Popescu. Primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, a găsit şi o explicaţie pentru care nemţii au renunţat să mai investească în fabrica de cablaje. Acesta susţine că, în urma scandalului Volkswagen, când firma germană a sistat fabricarea de noi autoturisme ale acestei mărci, investitorii se tem acum să mai deschidă noi fabrici.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: