spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateInvestiții de 5 milioane de euro la Baia de Fier. Se dezvoltă...

    Investiții de 5 milioane de euro la Baia de Fier. Se dezvoltă domeniul turistic!

    Investiție de amploare în localitatea Baia de Fier. Autoritățile locale au semnat un contract de finanțare de 5 milioane de euro care vizează realizarea unei infrastructuri turistice. Primarul localității este convins că noile investiții vor aduce localitatea în rândul stațiunilor montane din țară.

    Investiția se va realiza cu sprijin de la Guvern. Este vorba despre un proiect mai amplu care vizează realizarea inclusiv a unui parc în zona de sub munte. „ Am semnat la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia din Craiova, ca reprezentant al dumneavoastră, primul contract de finanțare pe fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, ca parte alături de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management și Agenția de Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia în calitate de Organism Intermediar, ca rezultat al unui efort susținut de aproape doi ani. Astfel, marcăm astăzi demararea unui nou proiect de dezvoltare pentru comuna Baia de Fier și, aș îndrăzni să spun, a celei mai de amploare investiții din istoria comunității. Este vorba de un proiect cu un buget de aproape 5 milioane de euro, prin care vom dezvolta infrastructura turistică a localității: vom construi 7,5 km de piste de ciclism, 7,5 km de alei pietonale și un parc cu un concept unic la nivelul regiunii Oltenia, de care se vor bucura atât adulții, cât mai ales tinerii și copiii, fie ei locuitori ai comunei sau turiști. Vom investi de asemenea bani în promovarea localității, marketingul serviciilor pe care le oferim și implementarea unui calendar de evenimente de anvergură, care să conducă la dezvoltarea turistică și, implicit, economică a Băii de Fier. Împreună, atât eu cât și echipa mea, vom munci să realizăm cu succes acest proiect și să aducem Baia de Fier în rândul celor mai frumoase stațiuni turistice montane din țară. Iată ca a sosit astfel momentul în care reușim să facem față cu succes obligațiilor pe care statutul de stațiune turistică le-a adus cu sine, dincolo de mândria pe care o simțim. Evenimentul este o reușită a noastră, a tuturor. Sunt mândru să vă reprezint și îmi doresc să muncesc în continuare, să vă fac mândri să fiți locuitori sau turiști ai comunei Baia de Fier, iar tinerii noștri să își dorească să rămână acasă”, a transmis edilul Dumitru Turbăceanu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: