spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateInvestiţii de milioane de euro la Câlnic! Află priorităţile primarului!

    Investiţii de milioane de euro la Câlnic! Află priorităţile primarului!

    Aflat la cel de-al treilea mandat, primarul comunei Câlnic, Dumitru Vulpe îşi continuă activitatea, având o listă de priorităţi pentru localitate. Edilul spune că se va ocupa de proiectele de dezvoltare aflate în derulare precum şi de altele noi, fiind interesat, în principal, de investiţiile în infrastructură.

    Dumitru Vulpe, edilul localităţii Câlnic

    Pe lista de priorităţi a edilului din Câlnic se regăsesc proiectele de reabilitare a drumurilor comunale şi săteşti. De asemenea, alte proiecte importante vizează o serie de lucrări privind reţeaua de canalizare în centrul comunei şi construirea unei staţii de epurare în satul Vlădoi, dar şi înfiinţarea unui Centru After School destinat copiilor din comună. Investiţiile se ridică la câteva milioane de euro, banii provenind din fonduri europene. Dumitru Vulpe dă asigurări că îşi va duce la îndeplinire toate promisiunile din campania electorală.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: