spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateInvestiţii în derulare la Novaci

    Investiţii în derulare la Novaci

    Amenajarea unei baze sportive în Novaci este unul dintre proiectele de investiţii ce se află în derulare. Astfel, potrivit primarului din Novaci, lucrările la noua baza sportivă au început deja, existând şanse ca acestea să fie executate, până la sfârşitul anului, în proporţie de 80%.

    Primarul oraşului Novaci, Dumitru Leuştean

    Începând de anul viitor, Şcoala Generală nr. 2 din Novaci va avea o bază sportivă modernă. Lucrările sunt în plină desfăşurare, astfel că sunt şanse ca, în primăvară, aceasta să poată fi dată în folosinţă. „La momentul actual, s-au demarat lucrările pentru Baza sportivă de la Şcoala Generală nr.2. Eu cred că până la sfârşitul anului, ţinând cont şi de condiţiile meteo, vom ajunge undeva la un procent de circa 80%, în aşa fel încât anul viitor, în primăvară, să putem finaliza în totalitate proiectul pe care ni l-am propus. A fost o solicitare a consilierilor, a cadrelor didactice şi am considerat că este nevoie şi este chiar utilă în sensul că ce exista nu mai corespundea vremurilor în care ne aflăm. În plus, noi ne-am bucurat de faptul că prin modul în care am amplasat-o şi unde va fi funcţională, ne va rămâne şi o suprafaţă de teren de circa 3000 mp care este strict utilă şi pentru alte activităţi pentru viitor”, a declarat Dumitru Leuştean, primarul din Novaci. Totodată, edilul a declarat că începând cu 23 octombrie, va avea loc deschiderea ofertelor privind proiectarea unei noi unităţi de învăţământ. „În 23 octombrie, va avea loc deschiderea ofertelor privind proiectarea unei şcoli noi la Novaci şi modernizarea corpului Şcolii Generale nr.1. Apoi, etapele care urmează, expertiza tehnică, proiectul tehnic de depus, urmând să se treacă efectiv la lucrările de construcţie”, a mai declarat primarul din Novaci.

    Pregătiri pentru iarnă

    Autorităţile locale din Novaci sunt preocupate şi de starea drumurilor, mai ales că se apropie sezonul rece. Edilul spune că, în perioada următoare, se vor demara lucrări de asfaltare a două străzi din localitate. „La ora actuală, desfăşurăm o activitate de pregătire a drumurilor pentru sezonul rece care se apropie şi chiar dacă acesta se apropie, cu siguranţă vom avea şi zile bune. Încă avem două străzi pe care vom pune covor asfaltic în perioada imediat următoare”, a declarat primarul din Novaci, Dumitru Leuştean. În atenţia autorităţilor se află şi râul Gilort, în prezent efectuându-se verificări astfel încât să nu mai existe probleme.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: