spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateInvestiţii în municipiu de 500 de miliarde de lei

    Investiţii în municipiu de 500 de miliarde de lei

    Şedinţa de consiliu de ieri, ţinută în incinta Primăriei Târgu-Jiu, a avut ca subiect de discuţie, bugetul prevăzut pentru investiţiile de anul acesta, de la nivelul municipiului, cât şi lucrările care urmează a fi efectuate, pe toată perioada anului.

    Invitatul „delegat” să vorbească cetăţenilor despre aceste probleme a fost Marius Ionescu, directorul tehnic al Serviciului Investiţii, din cadrul Primăriei Târgu-Jiu. În şedinţă au fost dezbătute proiectele dar şi cheltuielile de anul acesta, bazate majoritatea pe fonduri europene, nerambursabile. „bugetul prevăzut pe 2011 este de 500 de miliarde de lei, fonduri alocate investiţiilor şi lucrărilor edilitar gospodăreşti. Un mare avantaj sunt sumele atrase de la Uniunea Europeană, putem să discutăm de milioane de euro”, a spus Ionescu. Printre proiectele pe care urmează să le pună în practică, în 2011, Ionescu a enumerat: canalizarea menajeră zona de vest municipiul Târgu-Jiu, canalizare menajeră zonele periurbane Slobozia, Bărseşti, Ursaţi, Polata, canalizare menajeră Cartier Tineret zona periurbană Preajba, dar şi în Romaneşti şi Iezureni. „Prin proiectele respective se urmăreşte realizarea reţelelor de canalizare menajeră şi racordarea acestora la sistemul de canalizare al municipiului, prin preluarea apelor uzate către staţia de epurare din strada Mărgăritarului prin reţeaua existentă. Investiţia respectivă va contribui la ridicarea gradului de confort urban pentru populaţia din zonele respective, îmbunătăţirea condiţiilor igienico sanitare precum şi eliminarea pericolului de poluare a mediului înconjurător”, a adăugat Marius Ionescu.

    Străzile vor fi modernizate

    Tot în planul de investiţii de anul aceste se prevede şi modernizarea unor străzi din municipiu. Directorul a precizat în acest sens „prin proiectul respectiv se urmăreşte modernizarea străzilor din cartierul Iezureni, dar şi prin realizarea unui sistem rutier modern, din îmbrăcăminte asfaltică, dar şi drumul comunal Curtişoara-Preajba, prin acre încercăm să asigurăm accesul spre zonele care conduc la dezvoltarea economică”. De menţionat că termenul de execuţie pentru aceste lucrări este de 6, respectiv, 12 luni şi că valoarea investiţiilor ajunge la aproximativ 7 milioane de lei. Străzile precizate nu sunt singurele pe care cei de la primărie, vor să le modernizeze. Printre acestea se numără străzile din cartierul Aviatorilor, cele din cartierul Narciselor, asfaltarea părţii de nord a Cartierului Panduraşu, dar şi străzile din cartierul Tismana. Legat de acest subiect „sensibil”, Ionescu a declarat „anul 2011 va fi un an în care ne propunem să realizăm foarte multe lucruri. Vorbim despre pachetul de modernizare al străzilor, un program de peste 280 de milioane lei vechi, totul din fonduri nerambursabile. Trebuie să avem în vedere şi reluarea lucrărilor la drumurile vechi, unde covorul asfaltic este destul de degradat. Printre acestea, strada Mărgăritarului şi Strada Ana Ipătescu”. Tot în anul 2011, cetăţenii municipiului se vor bucura de parcuri noi, zone de agrement, bază sportivă dar, o serie de noi cartiere, care sunt în faza de construcţie şi amenajare dar şi un centru pentru bătrâni şi unul pentru tineri şi persoane cu handicap.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: