spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateIordache a comis-o din nou! A ratat împăcarea dintre Marcel Romanescu și...

    Iordache a comis-o din nou! A ratat împăcarea dintre Marcel Romanescu și consilierii locali

    Liderul ALDE Gorj, Ion Iordache, împăciuitor între primarul Marcel Romanescu și consilierii locali! Iordache i-a convocat pe aleșii locali din Târgu Jiu la o ședință pe tema CSM, însă aliații politici din PSD l-au taxat dur. Aurel Popescu i-a reamintit acestuia că s-a lăudat deja cu deblocarea situației privind validarea viitorului șef al clubului sportiv.

    Ion Iordache a ieșit șifonat după tentativa de a-i împăca pe consilierii locali de la Târgu Jiu cu primarul Marcel Romanescu. La întâlnirea organizată de Iordache au venit doar reprezentanții ALDE și edilul-șef. „Datorită faptului că nu s-a rezolvat nici până acum problema validării concursului pentru postul de manager al CSM, am considerat de cuviință să convocăm pe toată lumea care este implicată, consilieri locali, președinți de partide, domnul primar, ca să găsim o soluție. Nu mi s-a părut normal ca fiecare să își spună varianta lui și să atace în presă în fel și chip. Din păcate, nu am fost prezenți decât noi, cei de la ALDE și domnul primar. I-am cerut domnului primar să ne spună care este varianta pe care o agreează, ca să nu ne mai trezim puși în fața faptului împlinit la ședința de consiliu. Dumnealui a spus că are două variante: să valideze consiliul local concursul, iar cealaltă să se elimine articolul 4 din hotărârea de consiliu. Noi i-am comunicat că suntem de acord cu oricare dintre cele două variante. Am stabilit ca luni la ora 5 să facă ședință de îndată. Am căzut de acord că vom susține varianta cu care vine dumnealui”, a declarat Iordache.

    „Nu era de datoria mea”

    Liderul ALDE nu a plecat de la Primăria Târgu Jiu fără să îi reproșeze lui Romanescu că el trebuie să ia inițiativa pentru astfel de consultări. „I-am reproșat și astăzi domnului primar că atunci când vrei să rezolvi o problemă sensibilă, chemi pe toată lumea la discuții, nu îi pui în fața faptului împlinit. Anunță alaltăieri că face ședință de îndată în Sala Sporturilor, când știm cu toții că pentru o ședință de îndată înseamnă că apare o situație neprevăzută. Trebuia să facă o ședință ordinară sau extraordinară, în care toată lumea să aibă acces la documente. Așa este normal, nu să șicanezi, așa cum a făcut până acum domnul primar. Trebuia să ne cheme aici. Nu era de datoria mea să invit aici pe toată lumea, era de datoria dumnealui să facă acest pas. L-am făcut noi. L-am sfătuit să ia inițiativa și cu celelalte partide ca să deblocăm situația. De la PSD nu a fost nimeni acum. I-am invitat și pe dumnealor și pe cei de la PMP. Domnul Davițoiu a zis că este om serios și că o să fie aici. N-a fost. Nici cei de la PSRO n-au apărut”, a mai spus Ion Iordache.

    „Dacă s-a deblocat situația, nu avea rost să o mai deblocăm”

    De cealaltă parte, Aurel Popescu l-a ironizat pe împăciuitorul de serviciu Iordache și i-a transmis că s-a mai lăudat și acum câteva zile cu deblocarea situației de la CSM. „Colegii noștri de la ALDE au dat un comunicat prin care au anunțat că s-a deblocat situația privind CSM. Păi dacă s-a deblocat situația, nu avea rost să o mai deblocăm o dată, s-o lăsăm deblocată. Noi am considerat că este deblocată, urmare a proiectului de hotărâre pe care l-a votat întregul consiliu. Consiliul a votat proiectul prin care domnul primar este împuternicit să semneze contractul de management. Am considerat că nu mai este oportun să fim prezenți la alte discuții. Nu făceam altceva decât să discutăm pe marginea unui proiect care a fost votat luni”, a replicat viceprimarul Aurel Popescu.

    Întâlnire informală

    Nici măcar primarul Marcel Romanescu nu a fost prea încântat de gestul lui Iordache de a convoca o astfel de întâlnire, însă spune că a dat curs invitației din dorința de a pune punct acestui scandal. „A fost o întâlnire informală. Nu am primit niciodată o invitație nesemnată. Nu era specificat nici data nici locul întâlnirii. Am mers în Sala de Consiliu, i-am găsit acolo, erau singurei. Mi-au spus că nu își doresc acea ședință la Sala Sporturilor marți, că dacă se ține acea ședință, nu participă. Le-am spus că luni la ora 17 o să convoc o ședință de îndată în sala de consiliu, cu același proiect pe care îl am de trei ședințe. Dacă proiectul va trece în forma propusă de mine, ședința de marți nu va mai avea loc”, a explicat primarul Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: