spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateIosif Roșu, cel mai vârstnic jandarm gorjean

    Iosif Roșu, cel mai vârstnic jandarm gorjean

    Cel mai vârstnic jandarm gorjean, Iosif Roşu, în vârstă de 92 de ani, a fost invitatul de seamă la Prefectură, unde Jandarmeria din judeţul Gorj a marcat Ziua Veteranilor Unităţii. Activitatea este menită să deschidă seria manifestărilor dedicate zilei Jandarmeriei Române, care va avea loc pe data de 3 aprilie.

    Seria manifestărilor menite să marcheze ziua Jandarmeriei Gorj a debutat vineri, la Prefectura Gorj cu întâlnirea celor mai vârstnici jandarmi. La întâlnire au fost prezenţi şi reprezentanţii de seamă ai judeţului Gorj, alături de primarul oraşului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru. Mai marii judeţului au dorit să aducă un pic de culoare acestei manifestări. Preşedintele Consiliului Judeţean Ion Călinoiu, prezent la întâlnirea cu veteranii Jandarmeriei din Gorj, a ţinut să mulţumească celor prezenţi pentru activitatea depusă de-a lungul carierei. Emoţii vizibile a avut şi primarul oraşului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, care a ţinut să puncteze momentele cele mai importante la care jandarmii au participat: ,,Dacă mă aflu aici este pentru că sunt mândru de activitatea desfășurată de-a lungul vremii de jandarmii gorjeni. Vă transmit cele mai calde urări de bine și vă doresc viață lungă”, a declarat Florin Cîrciumaru, primar al municipiului Târgu-Jiu. Cel mai vârstnic jandarm gorjean va împlini curând venerabila vârstă de 92 de ani. Iosif Roşu a devenit practic membru al familiei de jandarmi din judeţ, imediat ce a fost identificat de angajaţii Jandarmeriei Gorj. Acesta şi-a amintit vineri că, pe vremea în care activa, jandarmii erau cei mai respectaţi, comparativ cu această perioadă, când nu li se dă prea mare atenţie: ,,Când am ajuns din nou la unitate am avut cele mai mari emoții atunci când am îmbrăcat din nou haina militară. M-am simțit ca acum mulți ani când eram tânăr și mândru că sunt jandarm. Am amintiri frumoase din perioada celor zece ani cât am activat ca jandarm, pentru că ulterior a fost nevoie să părăsesc cazarma”, a declarat plin de emoții, Iosif Roşu, veteran al Jandarmeriei Gorj. Reprezentanţii Jandarmeriei Gorj au dat de urma celui mai vârstnic jandarm gorjean odată ce acesta a venit pentru o recalculare a pensiei. De atunci a făcut parte din familia mărită a Jandarmeriei Gorj: ,,Am dat de urma sa atunci când a venit să ceară câteva acte pentru recalcularea pensiei. De atunci a rămas membru al familiei noastre și ne mândrim cu el. Este cel mai vârstnic jandarm din județ”, a declarat Gheorghe Boltaşu din cadrul Jandarmeriei Gorj. Activităţile ce vor marca Ziua Jandarmeriei Gorj vor continua și în aceste zile la Rânca, dar și la Motru unde vor fi expuse dotările echipajelor montane. Cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de activitate, câţiva jandarmi vor fi avansaţi în grad.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: