spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateLiberalii, critici la adresa ministrului Virgil Popescu

    Liberalii, critici la adresa ministrului Virgil Popescu

    Nepăsarea ministrului Energiei, Virgil Popescu, taxată inclusiv de colegii de partid. Liberalii de la Gorj recunosc că încăpățânarea oficialului de a refuza renegocierea PNRR poate duce la închiderea mineritului din Gorj. „Nu putem noi, românii, fără nicio alternativă, să o luăm cu capul mare”, a declarat consilierul județean, Eduard Berca.

    Guvernul a pus în dezbatere publică ordonanța de urgență referitoare la închiderea termocentralelor pe cărbune până la 31 decembrie 2030. Între timp, toată lumea vorbește de soluții care întârzie să fie prezentate.
    „Sunt convins că draftul a fost negociat înainte de războiul din Ucraina. Este în dezbatere, colegii mei s-au anunțat că vor amenda această ordonanță de urgență, pe termeni, pe condiții contractuale. Este clar că atâta timp cât în Europa acest val s-a cam estompat, nu putem noi, românii, fără nicio alternativă, să o luăm cu capul mare, cum am mai luat-o. Nu cred că vom ajunge în situația să fim noi mai catolici decât catolicii. E un draft, se discută, o să vedem, în măsura în care va fi expusă ședințelor de guvern, în ce termeni va fi propusă. Era un parcurs, dar, din punctul meu de vedere nu mai sunt aceleași condiții de securitate energetică națională, cred că trebuie să se repoziționeze pe actualul context. Nu mă interesează persoana Virgil Popescu, este vorba despre ministrul care nu poate să pună un document și să nu răspundă la solicitări” , a declarat Eduard Berca la radio Infinit.

    Social-democrații susțin că, deși critici, liberalii refuză schimbarea ministrului Virgil Popescu. „Se folosește de poziția de ministru pentru a pune în plan niște interese proprii. Noi, PSD, cunoaștem că în PNRR, în situații de criză, lucrurile se pot rediscuta. PSD a fost singurul partid care a cerut negocierea PNRR”, a declarat Adrian Rovența, vicepreședinte PSD Târgu Jiu, la același post de radio.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: