spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateLiceana din Târgu Jiu care va studia medicina la o universitate de...

    Liceana din Târgu Jiu care va studia medicina la o universitate de top la nivel mondial

    O liceană din municipiul Târgu Jiu a fost admisă la una dintre cele mai apreciate universități din lume. Este vorba de Livia Neamţu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“. Acesta a fost admisă la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din Groningen, care ocupă poziţia 66 în topul ARWU al celor mai bune universităţi din lume. Cea mai bine plasată universitate din România în acest clasament internaţional ocupa locul 600+.

    Livia ne povestește cum a reușit să fie admisă la această universitate: „Evaluarea dosarului personal înseamnă că facultatea verifica educaţia anterioară a potenţialului student şi se asigură că nu are deficienţe la vreuna din materiile esenţiale, în cazul meu acestea au fost chimie, fizica, biologie şi matematica. De exemplu, un elev care termină clasa a XII-a la filologie sau matematică-informatică nu ar putea aplica sau ar fi nevoit să dea examene suplimentare pentru a arăta că are pregătirea necesară pentru a urma această facultate. Examenul de admitere are loc în Olanda, la Groningen, şi este a doua parte a procedurii de admitere. Este diferit în fiecare an, astfel că nu te poţi pregăti înaintea celorlalţi. Anul acesta, programa de admitere a fost trimisă cu o lună înaintea admiterii. Examenul a constat în patru probe: două teste cognitive şi două teste non-cognitive. Pe lângă acumularea de informaţie, noi am fost evaluaţi asupra abilităţilor noastre de a lua decizii rapide şi de a analiza informaţia“.

    „Toate probele au avut loc în aceeaşi zi“

    Examenul a fost epuizant pentru că toate probele au avut loc în aceeași zi. Examenul a fost extenuant, iar Lavinia s-a pregătit intens pentru acesta. „Am acordat cam şase ore zilnic pentru pregătire, poate chiar mai mult în weekend-uri. Toate probele au avut loc în aceeaşi zi şi au avut fiecare o oră şi jumătate, cu pauză de jumătate de oră. A fost extenuant deoarece timpul era foarte scurt pentru cerinţele date şi a fost şi un examen competitiv: există 400 de locuri la medicină per total, dintre care doar 200 sunt cu predare în engleza, iar anul acesta au fost înscrişi la admitere 1.400 de candidaţi“, ne-a relatat Livia. 

    Grupa este formată din cel mult 30 de studenți

    Livia este încântată de faptul că va studia în grupe restrânse de studenți, astfel încât profesorii pot să dea explicații suplimentare: „Medicina la Universitatea din Groningen este un program bine structurat, unde partea practică este îmbinată cu cea teoretică. Sunt multe cadre didactice, iar studenţii lucrează în serii mici, de maxim 30. De asemenea, învăţământul superior olandez este finanţat foarte bine de stat. Pentru un student la medicină se alocă 20.000 de euro pe an“, precizează Livia.

    Ideea de a studia în străinătate s-a format în urma călătoriilor cu familia în toată Europa. Astfel, orizonturile i s-au deschis. Liceana ne povestește că a văzut aproape toată Europa: „Părinţii mei şi-au dorit întotdeauna să plece să vadă lumea, dar acest lucru era foarte greu de făcut înainte de intrarea României în Uniunea Europeană. În 2008, am ieşit din ţară pentru prima dată împreună cu ei şi am mers cu maşina din România până în Portugalia. Maşina a devenit casa noastră în verile ce au urmat. Dormeam în maşină şi mâncam de la supermarket, însă am reuşit să vedem aproape toate ţările din Europa: Anglia, Franţa, Italia, Germania, Austria, Grecia, Bulgaria, Republica Moldova, Belgia, Polonia, Cehia, Slovacia, etc. Aceste călătorii mi-au lăsat amintiri dragi şi m-au făcut să înţeleg că niciunde în lume nu înseamnă «prea departe». Ele sunt motivul pentru care am ales să iau în calcul şi variante din afara României“.

     „Te poţi dezvolta profesional oriunde“

    Livia ar putea să se întoarcă în țară după ce va finaliza studiile. Ea consideră că și în țară se poate construi o carieră frumoasă: „România mi se pare o ţară frumoasă care încă are nevoie de oameni buni pentru a se dezvolta. De asta nici nu exclud posibilitatea de a reveni în ţară după facultate. Consider că te poţi dezvolta profesional oriunde, dacă ai pasiune şi crezi în ceea ce faci. Mai avem de lucrat în anumite domenii, cum ar fi medicina sau învăţământul, însă nu cred ca este un impediment în a urma o carieră în România“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: