Acasa / Actualitate / Licitația pentru Stadion, organizată luna viitoare

Licitația pentru Stadion, organizată luna viitoare

Lucrările care mai trebuie executate la Stadionului Municipal Târgu Jiu ar putea începe anul acesta. Primarul Marcel Romanescu spune că procedura privind desemnarea constructorului se apropie de finalizare, iar licitația va fi organizată luna viitoare. Edilii speră ca vremea să țină și ea cu viitorul constructor.

Stadionul din Târgu Jiu nu va fi gata nici anul acesta, deoarece ultimele cinci milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor din exteriorul arenei sportive au fost alocate prea târziu. Autoritățile spun că, dacă vremea va permite, este posibil să se mai lucreze la câte ceva inclusiv pe perioada de iarnă.

„Din informațiile pe care le am, pe data de 14 noiembrie va fi organizată licitația pentru lucrările de la stadion. S-a încheiat procedura, iar pe 14 noiembrie va fi licitația. Sperăm ca în perioada următoare să ni se dea și informația cu societatea care a câștigat această licitație. Așa cum am mai spus, lucrările pot începe în acest an dacă sunt favorabile condițiile meteo și sigur vor continua anul viitor. Dacă nu ne va permite vremea, având în vedere că sunt lucrări pe exteriorul stadionului, lucrările vor începe în primăvara anului 2019. Este clar că 2019 este anul în care se va organiza recepția finală a acestui obiectiv de investiții”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

Stadionul a înghițit până acum aproximativ 22 de milioane de euro, iar alte cinci milioane de euro au fost s-au alocat recent pentru lucrările din exteriorul arenei.

Un comentariu

  1. Ce noroc pe marcelica! Alt prilej sa se bage in seama ca mare edil. S-au lamurit oamenii, tzaranus mongoloid, nu mai pupi tu primarie!

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*