spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateLicitaţie pentru Sala Sporturilor

    Licitaţie pentru Sala Sporturilor

    În această lună, se vor desemna constructorii noului Complex Sportiv şi a Sălii Sporturilor din Târgu Jiu! Primarul Municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, speră ca în urma desfăşurării acestor licitaţii să nu existe contestaţii, astfel încât lucrările să înceapă conform planificărilor.

    Compania Naţională de Investiţii a organizat ieri licitaţia publică pentru realizarea Sălii Sporturilor din Municipiul Târgu-Jiu, urmând ca pe 22 decembrie să aibă loc licitaţia în vederea desemnării constructorului pentru Stadionul Municipal. Primarul Florin Cârciumaru este la curent cu modul în care se desfăşoară procesul de achiziţie având în vedere că până acum, Sala Sporturilor din Târgu-Jiu a fost întreţinută numai cu bani de la bugetul propriu. Primarul oraşului speră ca lucrările să înceapă în primăvară, edilul aşteptându-se, în perioada următoare, la contestaţii din partea firmelor participante. De asemenea, pe 22 decembrie va fi organizată şi licitaţia pentru construirea Complexului Sportiv de la Târgu-Jiu, aici intrând extinderea stadionului şi construirea de vestiare noi şi unităţi de cazare pentru sportivi. „Lucrările vor începe în primăvară şi sper în acest sens să nu existe contestaţii. Imediat după derularea licitaţiilor, se vor încheia contractele între CNI şi constructori”, a precizat primarul Florin Cârciumaru. Şi Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, este interesat de finalizarea licitaţiilor la aceste două obiective în perspectiva începerii lucrărilor cât mai repede.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: