Acasa / Actualitate / Liderul mondial în sisteme de siguranţă auto va deschide o fabrică la Rovinari. Vor fi inființate 800 de noi locuri de muncă

Liderul mondial în sisteme de siguranţă auto va deschide o fabrică la Rovinari. Vor fi inființate 800 de noi locuri de muncă

Compania Autoliv va deschide o nouă fabrică de sisteme de siguranţă auto în oraşul Rovinari. Investiţia se ridică la aproximativ 20 milioane de euro. Compania Autoliv a anunţat deschiderea unei noi fabrici de sisteme de siguranţă auto în judeţul Gorj. Iniţiativa dezvoltării Autoliv într-o nouă locaţie din ţară vine pe fondul unor creşteri de volume pe care compania le previzionează pentru următorii trei ani.

„Decizia companiei Autoliv de a investi în judeţul Gorj, în Rovinari, a avut la bază forţa de muncă existentă în această zonă, ce a manifestat disponibilitate şi dorinţă în a-şi construi o carieră în industria auto. Susţinerea din partea autorităţilor locale a fost de asemenea un argument în favoarea acestei decizii“, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Rovinari.

Producția va începe la jumătatea anului viitor

Lucrările vor începe chiar în luna decembrie şi producţia este planificată să înceapă la mijlocul anului 2019. „Autoliv va investi în Rovinari peste 20 de milioane de Euro într-o fabrică de tip „greenefield” şi în echipamente de producţie de ultimă generaţie. Va construi o hală de producţie de peste 8.000 metri pătraţi. Autoliv intenţionează să angajeze circa 800 de persoane în noua fabrică şi primele angajări se vor face chiar de la începutul anului viitor. În locaţia din Rovinari, Autoliv va produce închizătoare pentru centurile de siguranţă auto, un produs foarte complex şi cu cerinţe de calitate extrem de mari. Compania va investi foarte mult în instruirea personalului şi va face acest lucru cu ajutorul colegilor din organizaţia din Braşov“, se mai arată în comunicatul Primăriei Rovinari.

„Autoliv“ are peste 10.000 de angajați în România

„Autoliv“ este liderul mondial în sisteme de siguranţă auto, iar prin intermediul subsidiarelor sale dezvoltă şi produce sisteme de siguranţă auto pentru cei mai mari producători auto din lume. Autoliv are peste 72.000 de angajaţi în 27 de ţări. În plus, compania are 23 de centre tehnice în nouă ţări din întreaga lume. În România, Autoliv este prezentă din 1997, având peste 10.000 de angajaţi, în următoarele localităţi din ţară: Braşov, Lugoj, Reşiţa, Sf. Gheorghe şi Oneşti.

Un comentariu

  1. Moveos , firma de „volane – centuri de siguranta ” cu care primarul se lauda incontinu , produce acelasi gen de inchizatoare , practic partea metalica a centurilor de siguranta auto ! Primare , ce faci , bagi investitorii in concurenta ? Da’ ai dreptate , da-i dracu’ , sa faca drifturi , ca-i economie de piata !

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*