spot_img
Altele
    AcasăActualitateLiderul Sanitas Gorj: "Salarii în Sănătate, apropiate de minimul pe economie"

    Liderul Sanitas Gorj: „Salarii în Sănătate, apropiate de minimul pe economie”

    Aproximativ 30% din angajații gorjeni, ce actiează în domeniul sănătății, trăiesc cu un venit minim pe lună. Sindicaliștii susțin că pentru această categorie au avut loc proteste în țară. Despre creșterile salariale, cerute, în stradă, nu se aude încă nimic.

    Protestele desfășurate în țară de SANITAS nu au încă rezultatele așteptate. Oficialii nu își pierd speranța că vor fi chemați la negocieri. “Până în momentul de față nu știm ce rezultat au avut protestele Federației Sanitas. Mișcarea a fost una națională, de amploare, sigur, în condițiile de pandemie, fără un număr mare de participanți. Rămâne să vedem în zilele care urmează dacă suntem solicitați la discuții la Ministerul Sănătății sau la Ministerul Finanțelor, pentru că e vorba și de bani, și, de ce nu, chiar la Guvern, de către primul ministru Florin Câțu. Revendicările noastre sunt legate de neaplicarea Legii 153, Legea salarizării, pentru o parte din personalul din Sănătate și Asistență socială. Legea salarizării prevedea ca până în 2022, până la salarizarea maximă a fiecărui bugetar din România, să se mărească salariile la începutul fiecărui an cu 22% din diferența rămasă până la salariul maxim din 2022. Din păcate, asta nu s-a mai întâmplat. Acea Ordonanță vine și desființează practic articolul din Lege. Culmea, cei care suferă sunt cei care au veniturile cele mai mici din tot sistemul sanitar, de asistență socială și, de fapt, din tot sistemul bugetar”, a transmis liderul Sanitas Gorj.

    Cine are salarii mici?!

    Liderul de sindicat, Valentin Popa susține că aproape o treime din angajații din sistemul medical, din Gorj, sunt remunerați cu puțin peste minimul pe economie. Pentru aceștia s-a iesit în stradă.“Sigur că suntem conștienți cu toții și responsabili. Este un an greu din punct de vedere economico-financiar, numai că, părerea mea și a colegilor sindicaliști, este că anul este la fel de dificil, dacă nu mult mai dificil, pentru salariați, pentru cei care au venituri foarte mici, decât pentru Guvern. Veniturile sunt foarte aproape de salariul minim pe economie, undeva sub 2.000 de lei pe lună. Este vorba de muncitori, de personalul TESA, care au salarii destul de mici, este vorba de personalul din Administrație și tot celălalt personal, altul decât cel medico-sanitar. Ei reprezintă undeva la 30%”, a transmis liderul SANITAS Gorj, Valentin Popa.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: