spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateLucrare importantă, recepționată la Târgu Jiu

    Lucrare importantă, recepționată la Târgu Jiu

    Autoritățile anunță că investiția de lângă stadion, bazinul de înot, a fost recepționată. Lucrarea de aproximativ 2 milioane de euro, finanțată de Compania Națională de Investiții (CNI), va fi inagurată în curând.

    Din afirmațiile autorităților, de bazin se vor bucura elevii din Târgu Jiu, însă vor fi onorate și alte solicitări, contra cost.
    „Va urma, în curând, inaugurarea. Ne dorim să participe la acest eveniment campioana noastră Denisa Tîlvescu, dar și David Popovici.
    Este o investiție în valoare de 2 milioane de euro, finanțată prin CNI. Prinde, astfel, contur un nou proiect dedicat mișcării, educației și copiilor din orașul nostru. Intrăm, de altfel, într-o perioadă în care marile investiții demarate încep să se concretizeze”,a declarat primarul Marcel Romanescu.

    Bazinul de înot a fost construit pe o suprafață desfășurată de aproape 1.400 de metri pătrați. Clădirea este dotată cu vestiare pentru fete, băieți și instructor, cu grupuri sanitare, zonă dușuri – la parter, bazinul fiind la etaj. Numărul maxim de utilizatori ai clădirii va fi de 65 de persoane.

     

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: