spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateLucrări în grafic

    Lucrări în grafic

    Directorul Policlinicii Târgu-Jiu dă asigurări că lucrările efectuate la unitatea spitalicească sunt în grafic, acestea urmând a fi finalizate în termenul anunţat, respectiv luna decembrie a acestui an.

    Vasile StanculetePoliclina Târgu-Jiu a intrat încă din 2011 într-un amplu proces de reabilitare, însă nici până la ora actuală lucrările nu sunt finalizate. Totuşi, Vasile Stănculete dă asigurări că până la sfârşitul acestui an, constructorul va reuşi să termine lucrările de reabilitare. „Conform promisiunii, eu cred că suntem în grafic. În zilele acestea şi mă refer la astăzi (n.r. marţi) şi mâine (n.r. miercuri) ultimele cabinete care erau de reparat intră în linie dreaptă. Deja am mutat toate cabinetele şi este pe final lucrarea în Policlinică. După spusele constructorului, acesta speră să se încadreze în termenul trecut pe panou. Putem spune că este prima renovare după ce a fost construită de la A la Z. Deci, s-au dotat cabinetele cu aparatură medicală, s-au reparat toate cabinetele. Numai personalul îl pregătim să ajungă la standardele cerute”, a declarat Vasile Stănculete, directorul Policlinicii Târgu-Jiu.

    Cât despre concurenţa ce există în continuare între cabinetele private şi cele de stat, Vasile Stănculete spune că aceasta va exista întotdeauna, dar consideră că în cabinetele private nu se respectă anumite norme. Stănculete a dat exemplul fişelor medicale care, în opinia sa, se eliberează în mod superficial în mediul privat. „Cu cabinetele private va fi întotdeauna o concurenţă acerbă. Aşa este şi în Franţa şi în Germania, este tot timpul concurenţă între cabinetele private şi sistemul de stat. Problema este să respectăm anumite norme, adică acum a rămas valabilă, de exemplu, chestiunea cu fişele medicale. Noi respectăm acest lucru, bolnavul trece prin toate cabinetele, este consultat la fiecare cabinet şi apoi se încheie fişa medicală. Pe când la cabinetele private nu este aşa. Medicii se întrunesc la o anumită oră şi fişa este gata într-o jumătate de oră. La numărul de consultaţii pe care trebuie să-l aibă nu este posibil acest lucru. La noi se respectă această chestiune din toate punctele de vedere”, a declarat Vasile Stănculete.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: