spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateLucrătorii din Sri Lanka de la fosta Avicola, racolați de o firmă...

    Lucrătorii din Sri Lanka de la fosta Avicola, racolați de o firmă pentru a fi duși în alte țări europene

    Reprezentanții societății de creștere și valorificare a puilor, Avicarvil, răspund acuzațiilor cu privire la abuzarea angajaților srilankezi. Tiberiu Berbece, director în cadrul grupului de firme Avicarvil, care deține fosta societatea Avicola din Târgu Jiu, a făcut o serie de precizări cu privire situația lucrătorilor din Sri Lanka, care s-au plâns că sunt abuzați. Acesta a precizat că problemele au apărut după ce unii dintre ei fuseseră racolați de o firmă de plasare a forței muncă și doreau să ajungă în altă țară din străinătate: „Totul a fost făcut pe cheltuiala noastră. Noi am creat toate condițiile și tot ce a depins de noi, dar unii dintre acești lucrători sunt racolați de o firmă din vestul țării pentru a-i duce în străinătate, iar din acest motiv apar problemele acestea artificiale și forțate pe care noi trebuie să le gestionăm și să le rezolvăm pe cheltuiala noastră“.

    „Este o rețea care se ocupă cu transferul forței de muncă“

    Reprezentantul Avicarvil susține că s-a format o rețea care se ocupă de transferul forței de muncă în țările europene, iar societatea pe care o reprezintă a fost prinsă cumva la mijloc: „Adevărul este undeva la mijloc. Noi suntem pioneri în a aduce forță de muncă în România și din cauza acestui fapt ne confruntăm și cu problemele inerente unui început. Am respectat toate condițiile contractuale cu lucrătorii din Sri Lanka, dar datorită unor situații care nu depind de noi, am fost provocați de către acești lucrători. Din informațiile noastre este o rețea care se ocupă cu transferul forței de muncă din România în spațiul comunitar, iar noi am fost păcăliți și am fost folosiți ca o curea de transmisie ca să ajungă acești lucrători în spațiul european“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: