spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateLucrau „la negru“ la reabilitarea termică a unui bloc din Târgu Jiu

    Lucrau „la negru“ la reabilitarea termică a unui bloc din Târgu Jiu

    O societate de construcții a fost amendată de inspectorii de muncă pentru că doi muncitori care lucrau la reabilitarea termică a unui bloc din Târgu Jiu nu avea încheiat contract de muncă.

    „Ca urmare a unui control inopinat inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Muncă Nedeclarată au depistat, săptămâna trecută, două persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare, în beneficiul unui angajator din domeniul construcțiilor, acesta fiind sancționat cu amendă contravențională în valoare de 40.000 lei. Cele două persoane identificate de către inspectorii de muncă lucrau la reabilitarea termică a unui bloc de locuințe, în Municipiul Târgu-Jiu“, se arată într-un comunicat de presă al ITM Gorj.

    Au fost aplicate 12 amenzi

    Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au încheiat. săptămâna trecută, 37 procese-verbale de control, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.

    Urmare a neconformităților constatate, cu ocazia controalelor, au fost dispuse 71 măsuri de remediere a deficiențelor, ce trebuie duse la îndeplinire într-un termen stabilit de inspectorii de muncă. Cu ocazia definitivării controalelor au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 112.500 lei.

    „Readucem în atenția opiniei publice  faptul că, indiferent de statutul angajatorului, fie persoană fizică, fie persoană juridică, potrivit Legii  numărul 53/2003, Codul Muncii, acesta are obligația de a încheia în formă scrisă contracte individuale de muncă cu lucrătorii înainte de începerea activității, în caz contrar riscând aspre sancțiuni contravenționale”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: