spot_img
11.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateMădălin Giurcău, ţinut în suspans de ANPC

    Mădălin Giurcău, ţinut în suspans de ANPC

    Activitatea lui Mădălin Giurcău, şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Gorj a fost evaluată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Concluziile nu au fost deocamdată făcute publice, însă, potrivit zvonurilor, există posibilitatea ca soarta lui Giurcău să se decidă în această săptămână, având în vedere că acesta a rămas şi fără sprijin politic. Postul de comisar şef ar putea fi ocupat de Rodica Braia sau Mihaela Răducan, colege cu Mădălin Giurcău.

    Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au efectuat, săptămână trecută, mai multe verificări la sediul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj. Aceştia au controlat toată situaţia privind verificările efectuate de comisarii CJPC Gorj în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2011. Se pare că echipa ANPC de la Bucureşti ar fi evaluat şi activitatea lui Mădălin Giurcău, şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Gorj, după ce UNPR Gorj i-a retras acestuia sprijinul politic. De altfel, conducerea UNPR Gorj a întocmit şi un raport în care şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la activitatea lui Giurcău pe care l-a trimis la Bucureşti, la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Mai mult decât atât, progresiştii gorjeni au nominalizat, deja, o altă persoană agreată de partid, Rodica Braia, care să ocupe funcţia de comisar şef la CJPC Gorj, în cazul în care actualul şef va fi înlocuit din funcţie. Uneperiştii sunt dispuşi s-o susţină pe acest post şi pe Mihaela Răducan, fosta şefă a CJPC Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: