spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateMai marii judeţului au plantat puieţi, cot la cot cu sătenii

    Mai marii judeţului au plantat puieţi, cot la cot cu sătenii

    Peste 500 de persoane au răspuns prompt chemării de a salva natura, alăturându-se campaniei „România prinde rădăcini”, derulate pe 30 aprilie şi la Crasna, în judeţul Gorj. Pentru o zi, natura a fost lăsată în grija voluntarilor cu inimă mare şi spirit civic, iar cel mai important, toţi cei prezenţi la acţiunea de împădurire, de la voluntari până la autorităţi şi oficialităţi, au lăsat pe dealurile Crasnei, o urmă a nobleţei lor, ajutând la sădirea a zeci de mii de puieţi de molizi şi paltini. Acţiunea a marcat un nou episod din campania naţională, „România prinde rădăcini”, care a ajuns anul acesta la a treia ediţie. La Crasna, au fost plantaţi sâmbătă în jur de 15 mii de pomi, iar organizatorii au dat asigurări că va exista continuitate în derularea campaniei. La plantarea pomilor, o mână de ajutor au dat şi parlamentarii de Gorj, deputaţii PSD de Gorj, Victor Ponta şi Mugurel Surupăceanu, europarlamentarul Dacina Sârbu, iar un exemplu de solidaritate a venit de la senatorul PSD, Toni Greblă, senatorul PNL, Mircea Diaconu, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu şi edilul comunei Crasna, Aurel Vamvu.

    De trei ani „România prinde rădăcini” iar la acţiunea de împădurire au răspuns, din 2008 până în prezent, toate judeţele ţării, reuşindu-se plantarea a 150 de mii de puieţi. Acţiunea de la Crasna a dat prilej pentru 500 de persoane, autorităţi şi voluntari deopotrivă să ajute la regenerarea oazelor de verdeaţă şi la refacerea pădurilor defrişate necontrolat. Atmosfera zilei a debutat cu voioşia şi entuziasmul oamenilor care începeau să se strângă pe drumurile Crasnei. O privire peste culmile muntoase ale zonei, s-a dovedit suficientă pentru a te motiva, dar şi a înţelege utilitatea plantărilor. Frumuseţea dată de privelişti încă, neştirbite de mâna şi lăcomia omului, dau comunei Crasna, temeiul pentru renumele, care şi l-a făcut pe meleagurile Gorjului, iar hărnicia oamenilor vine să întregească sentimnetul de mândrie că România, da, poate prinde rădăcini, graţie unor eforturi comune.

    Voluntari şi din Dolj

    „Vin din judeţul Dolj, iar ca mine sunt mulţi voluntari veniţi aici, la Crasna. Este extrem de necesar să conştientizăm importanţa campaniei şi nu numai, şi în afara ei putem să ne aducem contribuţia. Eu am plantat în diferite zone, am participat şi la ediţiile precedente, asta e ce contează. Să fim solidari şi să ne dăm seama că pământul, pădurile înseamnă sănătate pentru noi toţi şi e de datoria noastră să le respectăm. În plus, momentul este util pentru a mai face mişcare, pentru a ne încărca plămânii cu aer curat şi a duce mai departe spiritul acesta de solidaritate. „Suntem de aici din comună, cum era să lipsim când primarul nostru face atâtea pentru a ne fi bine, inclusiv acţiunea de azi. Că de ea avem toţi de câştigat, măcar atât putem face. Ne iubim pădurile astea de molizi, le vrem bogate ca odinioară, iar natura sigur ne va răsplăti”, s-au făcut înţeleşi localnici din Crasna, prezenţi la acţiune.

    Victor Ponta şi Daciana Sârbu, cu mâna pe hârleţ

    Acţiunea a devenit una de amploare la fel ca participarea reprezentanţilor tuturor structurilor, care au avut un cuvânt de spus. Consilierii locali şi judeţeni şi-au dat mâna cu lumea prezentă şi care se pregăteau să urce sus pe coama dealului, spre înălţimi mai primitoare şi zâmbitoare pentru gestul făcut. Nici jurnaliştii nu s-au lăsat mai prejos, însoţind parlamentarii dezbrăcaţi însă de haina oficială şi cu miros de politică. Oficialităţile au punctat însă nevoia „ca derularea campaniei să devină o prioritate tot mai mult în rândul românilor care ar putea să palnteze şi cu alte ocazii”. Autorităţile şi politicienii, strânşi în număr impresionant, au profitat de prilej pentru a schimba impresii, presărate cu puţin iz politic, dar cel mai important şi-au atins un obiectiv declarat. „Participanţii trebuie motivaţi, că plantarea unui puiet nu este nicicând o irosire, pentru că numai aşa vom avea o natură regenerată. Este soluţia la <> aplicat naturii de-a lungul timpului”, a sunat la unison vocea oficialităţilor. Întrebat dacă românii conştientizează importanţa campaniei după trei ani de activitate, deputatul PSD de Gorj, Victor Ponta, a spus că „sincer, românii nu prea dau importanţa cuvenită acţiunilor civice, dar tocmai de aceea trebuie perseverat. În plus, până acum câţiva ani, nu se vorbea de mediu in România, trebuie uşor uşor continuată munca de educaţie, pentru că în România încă se taie pădurile mai mult ca în alte ţări, se exploatează nu ştiu ce cianuri, România este ţara în care nu vorebeşte nimeni de centrale nucleare. Este importantă că toată lumea să persevereze urmând exemplul acestei campanii, pentru că mă bucură un lucru la Gorj, că, faţă de alte judeţe încă mai e natură, ar fi păcat să o stricăm”, a declarat deputatul PSD, Victor Ponta. Acesta a vorbit de perseverenţă, iar soţia sa, europarlamentarul, Daciana Sârbu, a oferit un exemplu pe măsură, plantând un puiet de molid.

    Edilul de la Crasna, impresionat de tineri

    Primarul comunei Crasna, Aurel Vamvu a salutat spiritul civil al tuturor celor implicaţi în acţiunea de împădurire de la Crasna, dar „cel mai important este că versantul trebuie stabilizat iar cetăţenii au sărit să ajute, mai ales tinerii. Poate pentru ei este un semnal de alarmă şi viitorul stă în astfel de acţiuni”, a declarat primarul comunei Crasna, Aurel Vamvu. Acţiunea de la Crasna a avut susţinerea consilierilor locali şi judeţeni, dar cel mai mult, a fost posibilă pentru că oamenii gospodari din comună preţuiesc natura şi viaţa care le-o întreţine. Cuvinte de aprecierea au avut şi senatorul Toni Greblă şi preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu. „Acţiunea derulată astăzi solidifică interesul pe care cetăţenii îl arată când vine vorba de menţinerea fondului forstier şi arată că le vor să înlocuiască nepăsarea cu implicare. Terenurile au avut de suferit, date fiind exploatările minier şi extracţiile de cărbune, au nevoie de consolidare. Este de ţinut cont că plantările sporesc şansele ca natura să se regenereze”, a spus preşedintele Călinoiu.

    O vreme pe măsura gestului, la Crasna

    Bucuria celor prezenţi a fost cu atât mai mare cu cât oaza de verdeaţă ce îmbracă comuna Crasna, a atras o vreme prietenoasă, potrivită pentru gesturi nobile. La urma urmei, natura dătătoare de viaţă primeşte atenţia de la care omenirea nu ar trebui să se abată nici o clipă, iar cetăţenii din toată ţara par să răspundă la stimulul dat de campania România prinde rădăcini. După primul pas, urmează alţii mai responsabili, iar şirul ediţiilor de plantare de puieţi, cu siguranţă, nu se va opri la trei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: