Au scris istorie în muzică și sculptură, iar dragostea lor a fost la fel de pătimașă precum se exprimau în carieră. Constantin Brâncuși și Maria Tănase, supranumită „Pasărea măiastră a României” au trăit o frumoasă poveste de iubire. Din păcate, relația lor a durat mai puțin de un an, dar asta nu a contat, iar Maria l-a iubit pe sculptorul gorjean pentru tot restul existenței sale. I-a fost suflet pereche și l-a plâns cu lacrimi amare când acesta s-a înălțat la Cer. Deși diferența de vârstă dintre cântăreață (25) și sculptor (62) era una covârșitoare, artista a declarat în nenumărate rânduri că Brâncuși a fost dragostea vieții ei. Nici marele artist nu a tratat cu indiferență iubirea pentru „Regina cântecului românesc”, astfel că olteanca aprigă la mânie a ocupat un loc special în inima sa pentru tot restul vieții.
Maria și Constantin s-au cunoscut în anul 1938, iar povestea lor a debutat la Paris. Flacăra pasiunii s-a înfiripat imediat și au trăit dragostea cu patimă și nebunie. Când s-au cunoscut, Maria Tănase venise la Paris pentru a promova o expoziție organizată de Dimitrie Gusti. „Pasărea măiastră a României” trebuia să susțină un recital într-un restaurant parizian, însă din cauza sculptorului gorjean a uitat complet de spectacol. Două zile și două nopți, îndrăgostiții nu au mai ieșit din atelierul de lucru al sculptorului, iar Dimitrie Gusti s-a supărat foc și pară pe solistă, alegând să o lase de izbeliște în Paris. Maria a tratat totul cu nepăsare și asta pentru că întâlnise, în sfârșit, bărbatul pe care avea să îl iubească întreaga viață.
Nici Brâncuși nu rămăsese indiferent la farmecele reginei cântecului românesc. Momentele petrecute în prezența ei au fost balsam pentru suflet, iar artistul a „sculptat” în piatră iubirea pentru olteanca lui, cea care îl făcea să se simtă ca acasă ori de câte ori îi încânta auzul cu melodiile sale. „Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înțelegi? Vezi, tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… Auzi? Mă-nțelegi?”, spunea Constantin Brâncuși.
Iubirea pătimașă dintre cei doi s-a transformat ușor într-o poveste greu de suportat, mai ales pentru Maria. Brâncuși dorea să o vadă pe marile scene ale Operei și nu în restaurantele pline de cheflii. Astfel, artistul a devenit cel mai mare critic al cântăreței și o numea adesea „bocitoare”. Maria, îndurerată și jignită de ironiile titanului de la Hobița, a decis să îl părăsească. Rănit și profund dezamăgit de decizia celei care îi furase pentru totdeauna inima, Brâncuși face destăinuiri amare către cunoscuții săi. „Un artist nu trebuie să se însoare, fiindcă poate fi masacrat de femeia lui, care se lăbărțează, încearcă să-l subjuge și să-l transforme în eroul papucului. Bărbatul pleacă în bătălii, moare ca ostaș, se ia de piept cu viața. Femeia lui trebuie să aștepte, ca Penelopa, întoarcerea lui Ulysse”, spunea Brâncuși unor cunoscuți, în anul în care Maria l-a părăsit.
Iubirea nemărginită pentru Brâncuși a făcut-o pe Maria Tănase, cinci ani mai târziu, să încerce să nu mai cânte prin localuri și să se afirme la operetă. Din păcate, prestația ei a fost mult sub așteptări, iar suferința din sufletul său a măcinat-o ani la rând. A realizat atunci că Brâncuși avea dreptate, însă nu a mai apucat să îi mărturisească eșecul său. Titanul sculpturii românești s-a prăpădit în anul 1957, iar Maria l-a jelit amarnic luni la rând, deși relația lor se terminase cu mult înainte de nefericitul eveniment. Dispariția lui Brâncuși a determinat-o pe artista numită „Edith Piaf a României”, să dezvolte o dragoste și mai mare pentru românesc. Astfel, a decis să își deschidă o școală de muzică la Târgu-Jiu. În primăvara anului 1963, cântăreața află că suferă de cancer la plămâni. Câteva luni după diagnosticare, la vârsta de 50 de ani, „Pasărea măiastră” s-a stins din viață la Spitalul Fundeni.
