spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateMarius Bîrzan, fost profesor de sport în Gorj, acum campion la MIXOLOGIE...

    Marius Bîrzan, fost profesor de sport în Gorj, acum campion la MIXOLOGIE în Luxembourg! Are șanse să ajungă în Venezuela

    marius-5Gorjeanul Marius Bîrzan va împlini 30 de ani luna viitoare și a fost profesor de sport, dar și arbitru de fotbal și antrenor de fitness. Gorjeanul a dorit o viață mai bună așa că, acum cinci ani, a plecat la fratele său, care era stabilit în străinătate. În Luxembourg, Marius și-a descoperit scopul! „Am lucrat în mai multe locuri până am descoperit marea mea pasiune: mixologia. M-am înscris în Asociația Luxemburgheză a Barmanilor și am început să particip la competiții”, spune tânărul gorjean. Acum, gorjeanul este chef barman și manager de bar la Grand Hotel Cravat, unul dintre cele mai vechi și importante hoteluri din Luxembourg.

    marius-6marius-birzan-2Din 2011, fostul profesor de sport din Gorj, Marius Bîrzan, este barman în Luxembourg și campion național pentru țara în care trăiește acum. De-a lungul anilor, Marius Bîrzan a participat la numeroase concursuri de specialitate. Anul trecut, specialistul în mixologie a participat la Campionatul mondial de mixologie, obținând trei premii din patru posibile și a stabilit un nou record pentru Luxembourg. Astfel, în Luxembourg este dublu campion național la campionatul de mixologie (creații de coktail-uri). Mixologia este cea mai mare pasiune a sa. Prin multă muncă, are acum tot ce și-a dorit și își poate întreține familia, marea lui fericire. „Am ajuns in Luxembourg în anul 2011, aici era fratele meu, el mă convinsese să plec din Gorj. Am lucrat în mai multe locuri până am descoperit marea mea pasiune: mixologia. M-am înscris în Asociația Luxemburgheză a Barmanilor și am început să particip la competiții. După înscrierea în Asociație am început să particip la competiții de mixologie (creații de cocktail). Este ceea ce îmi place, ceea ce îmi doresc să fac multă vreme de acum încolo!”, a declarat Marius Bîrzan.

    Participă la campionatul mondial din Bruxelles

    marius-4marius-birzan-1

    Marius Bîrzan participă zilele acestea la Campionatul Mondial-finala Diplomatico de la Bruxelles. Dacă va câștiga această finală, va concura în Venezuela, țara mamaă a romului Diplomatico. „Campionatul Mondial de anul acesta, fără alcool, a trecut, dar rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor mele. La campionatul național cu alcool am ieșit doar pe locul 3. Luni merg la Bruxelles pentru finala Diplomatico World Tournament (Diplomatico este un rom din Venezuela, foarte celebru în lume), este o competiție foarte prestigioasă. Dacă o să câștig acesta campionat, voi pleca în etapa viitoare care se va desfășura în Venezuela. (…) Între timp, am schimbat și locul de muncă. Acum sunt chef barman și manager de bar la Grand Hotel Cravat, unul dintre cele mai vechi și importante hoteluri din Luxembourg”, a spus Marius Bîrzan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: