spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateMărturii noi ale italianului păgubit de o gorjeancă

    Mărturii noi ale italianului păgubit de o gorjeancă

    Italianul Francesco Thiela, de 74 ani, a dorit să facă noi declarații și mărturii vis-a-vis de relația dintre el și presupusa lui iubită, gorjeanca Simona Mărgăian. Acesta este mai hotârât ca niciodată să lupte împotriva celei care l-a adus, spune el, la sapă de lemn.

    Francesco Thiela s-a mutat într-o garsonieră după ce a vândut apartamul de aproape 2 milioane de euro iar traiul de zi cu zi este din ce în ce mai greu. Steaua lui norocoasă este justiția din România, în care are încredere maximă datorită competenției și profesionalismului de care a dat dovadă până acum. ”M-am trezit de azi pe mâine, că nu mai am nimic, când am avut totul. Nu mai am viitor ci doar o cantitate impresionantă de datorii. Puține persoane ar putea îndura situația în care mă aflu eu. Mi-e frică” a spus italianul în cadrul emisiunii ”Asta-i România”.

    Fancesco Thiela este conștient că un astfel de proces va dura mult iar dorința lui de dreptate este atât de mare încât și-a reînnoit testamentul în care a nominalizat un moștenitor mult mai tânăr care să aibă toate drepturile legale de a continua procesul cu Simona, în cazul morții lui fie naturală sau chiar provocată. ”Am făcut asta din cauza fricii că aș putea muri. Ei trebuie să afle că dacă eu voi muri, lupta va continua. Pentru Simona cea mai bună soluție ar fi moartea mea. Pentru că dacă eu mor dispare tot. Procesul va fi închis iar ea își va continua viața luxoasă.”

    Doi ani și patru luni, spune Francescu, este dura întregii lor relații iar în toată această perioadă ea i-a dăruit doar o cravată, în rest doar a cerut. Numai că relația lor s-ar fi consumat odată cu golirea conturilor lui. ”Ea mi-a cerut bani cu insistență, cu pretexte cu adevărat dramatice, fiecare mesaj era o dramă. Ce puteam face în fața acestor mesaje, acestor implorări ale fetei cu care ești?”Tot ce i-a rămas italianului acum de la Simona sunt doar zeci de fotografii și lucruri intime. Pe de altă parte Simona Mărgăian neagă cu vehemență relația de iubire dintre ea și Francesco și o consideră doar o relație ca între nepoată și bunic. Cât privește banii pe care acesta i-ar fi dat acesta a declarat că ea nu i-a cerut niciodată ci el s-a oferit să-i dea. De asemenea și ea i-ar fi trimis bani. Cât privește apartamentul, acesta nici nu era pe numele lui, era pe numele unei persoane mult mai tânără, tot din România. Lacrimile bătrânului care se dă victimă nu o mai impresionează pe tânără.

    Simona Mărgăian este cercetată într-un amplu dosar de înșelăciune asupra cetățeanului italian de 74 de ani, nu are acces la conturile sale și ale soțului ori ale mamei acesteia pe timpul urmăririi penale, de asemenea, averea sa a fost indisponibilizată, ea neavând dreptul să scoată ceva la vânzare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: