spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateMedici de familie somați să dea banii înapoi la stat

    Medici de familie somați să dea banii înapoi la stat

    Zeci de medici de familie din Gorj au fost somaţi să returneze statului o bună parte din banii primiţi pentru că au lucrat în centre de permanenţă. În total peste 800.000 de lei. Şi colegii lor din mai mult de jumătate din ţară au primit înştiinţări că trebuie să dea banii înapoi în urma controlului de la Curtea de Conturi. Cadrele medicale sunt hotărâte să dea în judecată Casele de Asigurări de Sănătate din 25 de judeţe.

    35 de medici de familie din Gorj s-au trezit cu înştiinţări de la CJAS că trebuie să returneze sume cuprinse între 5000 si 50.000 de lei. „Ei cred că eu am să le returnez 500 de milioane de lei vechi. E părerea lor pentru că eu la vremea respectivă am avut un contract perfect legal cu sumele specificate. Evident că nu o să dau acești bani și ne vom judeca”, a declarat Mihail Moisescu, președintele Patronatul Medicilor de Familie Gorj. În această situație sunt peste 600 de medici de familie din 25 de județe. Ei au de returnat statului, în total, 92 de milioane de lei. Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat dreptate Curții de Conturi deși a fost chestiune de interpretare a legii: „A exista un ordin de ministru comun, Ministerul Sănătății și Ministerul Administrației și Internelor, în baza căruia s-au plătit acele sume. Curtea de Conturi a României a făcut un control pentru perioada 2009-2010 și a stabilit că sumele acordate nu au fost corect stabilite. Este vorba, până la urmă de o interpretare a legii iar judecătorii au dat dreptate magistraților. Noi am trimis comunicări cu ce sume are de plătit fiecare medic după recalculare și trebuie recuperată suma de 840.000 de lei. Probabil că tot justiția va decide dacă se plătesc aceste sume sau nu”, a spus Daniel Șurlea, director în cadrul CJAS Gorj. Cadrele medicale mai spun că sunt victime colaterale ale unui război dintre fostul președinte al CNAS, Lucian Duță și șeful Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu. Pentru că medicii nu au de gând să returneze banii, tot judecătorii vor decide, din nou, în alt proces dacă vor plăti sau nu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: