spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateMedici ginecologi, cercetaţi penal pentru neglijenţă în serviciu

    Medici ginecologi, cercetaţi penal pentru neglijenţă în serviciu

    Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au început urmărirea penală faţă de trei dintre medicii implicaţi în scandalul bebeluşilor morţi înainte de a se naşte, apărute la cele două spitale din judeţ, Novaci şi Târgu-Cărbuneşti. Unul dintre cei acuzaţi de neglijenţă este şi medicul ginecolog Damian Diţescu, cel care de altfel a urmărit evoluţia celor două sarcini pe tot parcursul celor nouă luni.

    Damian Diţescu, medicul din cauza căruia doi bebeluşi au murit înainte de a se naşte, este cap de listă pe masa procurorilor, în dosarul conexat de anchetatori. În lista neagră se mai află şi medicul Cătălin Tănase, precum şi Dan Popescu, medic la Novaci. Cei trei sunt cercetaţi pentru neglijenţă în serviciu, de către procurorii gorjeni. Pe de altă parte şi cele două spitale, Novaci şi Târgu-Cărbuneşti sunt cercetate juridic sub aceeaşi acuzaţie de neglijenţă în serviciu. Scandalul a izbucnit în urmă cu câteva săptămâni, când o femeie a ajuns la spitalul din Târgu-Jiu cu pruncul mort în pântece, după ce a stat internată în aşteptarea medicului Diţescu, cel care trebuia s-o ajute să nască prin cezariană. Familia gravidei a acuzat medicii de nepăsare, şi au depus plângere în scurt timp faţă de faptul că bebeluşul mult aşteptat a murit înainte de a se naşte. La câteva săptămâni distanţă un nou caz avea să apară la Spital Novaci. Personajul principal, acelaşi medic Diţescu a fost acuzat de indiferenţă de către membrii familiei, care aşteptau nerăbdători să-şi vadă copilul. Şi în acest caz, sarcina femeii a fost urmărită de medicul Diţescu timp de nouă luni, iar când i-a venit sorocul femeia a fost internată la Novaci, acolo unde medicul avea o jumătate de normă. De gardă a fost un alt medic, Popescu, însă medicul Diţescu s-a ocupat de pacientă fiindu-i „clientă” de la primele luni de sarcină. Anchetatorii vor trebui acum să stabilească vinovăţia fiecărui medic în parte.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: