spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateMedicul Carmen Braia, condamnată în cazul Tulic! Judecătorii îi interzic să profeseze...

    Medicul Carmen Braia, condamnată în cazul Tulic! Judecătorii îi interzic să profeseze trei ani, iar despăgubirile sunt de 400.000 de euro

    Carmen BraiaMedicul Carmen Braia, de la Secția ORL a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a fost condamnată de către Judecătoria Târgu Jiu, la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă. În urmă cu șase ani, pacienta Raluca Tulic, în vârstă de 17 ani, a murit după ce i s-au administrat antibiotice fără să i se facă un test alergenic. Adolescenta fusese internată cu diagnosticul amigdalită, însă a suferit un șoc anafilactic. „Condamnă pe inculpata Braia Carmen la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 289 alin 1 Vechiul Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare . În baza art 33-34 Vechiul Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare pe care inculpata o va executa. (…) În baza art. 861 Vechiul Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani“, se arată în sentința instanței de judecată.

    Despăgubiri de peste 400.000 de euro

    De asemenea, Carmen Braia nu mai are voie să profeseze timp de trei ani. În același caz, asistenta Mariana Luminiţa Ionicioiu la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru fals, deoarece aceata a făcut o serie de modificări în fișele clinice. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată. Prin aceeași sentință, firma de asigurare a fost obligată să achite despăgubiri de peste 400.000 de euro către părinții adolescentei: „Obligă în solidar: SC Asigurare Românească Asirom Vienna Insurance Group SA, cu sediul în Bucureşti , str B-dul Carol I, nr. 31-33, sector 2 şi Societatea de Asigurare –Reasigurare Astra SA prin lichidator KPMG Restructuring SPRL, cu sediul în Bucureşti Şoseaua Bucureşti – Ploieşti, nr. 69-71, sector 1, la: – 20.000 lei reprezentând prejudiciul material, către părţile civile Tulic Radu şi Tulic Elisabeta; -400.000 euro( echivalentul în lei la data efectuării plăţii ), daune morale către părţile civile Tulic Radu şi Tulic Elisabeta. – la 10.000 euro ( echivalentul în lei la data efectuării plăţii ), daune morale către partea civilă Tulic Ioana“. Judecătoria Târgu Jiu a mai dispus desființarea înscrisurilor din fișele clinice falsificate.

    A murit pentru că nu i s-a făcut un test

    Raluca Tulic a murit în vara anului 2011, la vârsta de numai 17 ani. Ea s-a internat cu diagnosticul amigdalită. I s-a administrat antibiotic, fără să i se facă testul alergenic. Pacienta a făcut un șoc anafilactic și nu a mai putut fi salvată. Inițial, medicii legişti gorjeni au constatat că decesul s-a produs din cauza unei insuficienţe cardio-respiratorie, a unui infarct miocardic şi, de asemenea, pancreatită hemoragică necrozantă. Ulterior, Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici“ din București a stabilit că fata a intrat în şoc anafilactic în urma administrării antibioticului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: