spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateMesaj pentru Marcel Romanescu : „E liber să facă ce vrea”

    Mesaj pentru Marcel Romanescu : „E liber să facă ce vrea”

    Președintele Consiliului Județean Gorj îi explică primarului Marcel Romanescu pe ce criterii au fost împărțite cotele defalcate pe TVA. Cosmin Popescu îi transmite edilului că banii nu se dau pe dorințe, și că pentru a obține fonduri este nevoie de proiecte pentru dezvoltarea localității pe care o conduce. 

    După ce a fost amenințat cu judecată șeful județului face declarații. Cosmin Popescu afirmă că a respectat legea și că edilul târgujian se hazardează în a trage concluzii pripite. Banii s-au repartizat în funcție de proiectele deja aflate în derulare. „Domnul primar, dacă ar citi legea ar vedea că nu există un algoritm anume de împărțire a sumelor la dispoziția CJ. Avem obligația de a consulta toți primarii, lucru pe care l-am făcut fie prin discuții individuale fie prin adrese scrise și am analizat posibilitățile financiare ale fiecărui UAT pentru a susține proiectele în derulare.  Suma de 1,2 milioane de lei repartizată municipiului Târgu Jiu a fost acordată pentru cofinanțarea proiectelor aflate în derulare. Știu, a solicitat finanțare și pentru proiectul pe PNDL dar din păcate nu avem proiect. Și pentru pasajul pietonal dar din păcate nu are proiect. Nu înseamnă că aceste sume s-au încheiat anul acesta. Consiliul Județean Gorj a intervenit la nevoie și prin fonduri oferite Guvern a dat o mână de ajutor și exemplele sunt multiple Motru, Stănești. Îi transmit domnului primar că este liber să facă ce vrea, dar, îi amintesc că am respectat legea și întotdeauna o voi respecta. Toate localitățile din județ au nevoie de dezvoltare nu doar municipiul Târgu Jiu care are și excedent bugetar și venituri mult mai mari față de alte UAT-uri. Știu, suma este mică dar s-a triplat față de acum trei ani de zile și primarii au observat acest lucru. I-am ajutat cu proiecte și acolo a fost îndreptată atenția în primul rând”, a declarat președintele Consiliului Județean Cosmin Popescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: