spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateMihnea Costoiu, noul senator de Gorj

    Mihnea Costoiu, noul senator de Gorj

    Victorie incontestabilă pentru Alianţa PSD-UNPR-PC. Aşa cum era de aşteptat PSD a obţinut cele mai multe procente la alegerile europarlamentare de ieri, scorul fiind peste 40 % din voturi. Potrivit estimările exit-pollurilor procentele obţinute sunt următoarele: PSD – peste 40%, PNL- aproximativ 15%, PDL- aproximativ 12%, PMP- aproximativ 7%, UDMR- aproximativ 7 % şi Mircea Diaconu aproximativ 4 %. Restul partidelor nu au trecut pragul de 4%. Astfel Alianţa PSD-UNPR-PC va obţine pentru Parlamentul European probabil 17 mandate, PNL şi PDL 5 mandate, PMP şi UDMR 2 mandate şi un mandat pentru candidatul independent Mircea Diaconu. La alegerile parţiale pe Colegiul 2 Senat, Ministrul Delegat pentru Învăţământ, Mihnea Costoiu este noul senator de Gorj.

    Prezenţă la vot de 35% în Gorj

    Potrivit unei numărători paralele prezenţa gorjenilor la alegerile europarlamentare a fost de 35%, peste media nationala. În Municipiul Târgu-Jiu au votat 29% dintre alegători.

    Incidente la alegeri

    Nu au lipsit nici incidentele la alegerile de ieri. Astfel, un bărbat de 69 de ani din comuna Stoina s-a ales cu dosar penal pentru că şi-a exercitat dreptul de vot de mai multe ori. Pensionarul şi-a exprimat opţiunea pentru Parlamentul European, în centrul comunei Stoina şi a reluat votul la o altă secţie din satul său. Acum, bărbatul în vârstă de 69 de ani riscă să stea între 6 luni şi trei ani de închisoare, sau se poate alege cu amendă. În comuna Baia de Fier, potrivit unor surse, o formaţiune politică ar fi dat mită electorală unor locuitori. Anumiţi reprezentanţi ai partidului respectiv le-au oferit oamenilor papuci şi sticle de bere. Poliţia a fost sesizată şi a început să efectueze cercetări.

    Descoperire șocantă şi pentru o comisie de vot din comuna Bustuchin. O femeie care trebuia să voteze acasă a fost găsită fără suflare. Avea 86 de ani şi înainte cu o zi de alegeri a depus cerere pentru urna mobilă. Potrivit autorităților locale, femeia era cunoscută cu afecțiuni grave, motiv pentru care primăria va acorda un ajutor financiar familiei îndoliate. La Rovinari, o listă cu 12 străini, arondaţi la o secţie de votare din acest oraş, a fost retrasă, persoanele respective nesolicitând din timp să-şi exercite dreptul de vot. Niciunul dintre cei aflaţi pe listă nu a votat. Poliţiştii efectuează cercetari în două dosare penale, respectiv cu privire la cazul bărbatului care a votat de două ori la Stoina, dar legat de acuzaţia de corupere de alegători, venită din partea unei formaţiuni politice.

    Altă secţie de votare, alt incident! Un gorjean de 33 de ani a primit o amendă de 1000 de lei după ce a sunat la 112 spunând că la o anumită secţie de votare se oferă 50 de lei alegătorilor pentru a vota un anumit candidat. În urma verificărilor, oamenii legii au constat că sesizarea nu se confirmă. La Bâlteni, o femeie de 80 de ani a fost grav accidentată de o maşină condusă de un poliţist. Şoferul de 26 de ani lucrează în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi. Potrivit IPJ Gorj, accidentul rutier s-a produs la aproximativ 50 de metri de secţia de votare din centrul comunei Bâlteni. Femeia a fost preluată de o ambulanţă şi trimisă la Spitalul din Craiova.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: