Mii de turiști s-au distrat la Rânca pe cele șapte pârtii

0
47

Peste trei mii de turişti au fost prezenţi weekendul trecut în zona montană Rânca. Aici, stratul de zăpadă măsoară aproximativ 50 de centimetri și vremea a fost numai bună de distracție!

Șeful Serviciului Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, a declarat că au fost deschise toate cele şapte pârtii, inclusiv cea de începători şi cea de săniuş. „Stratul de zăpadă căzut în Rânca a fost suficient de mare astfel încât să se dea drumul la toate pârtiile din staţiune, inclusiv cea de pe Păpuşa (Vârful Păpuşa – n.r.), dotată cu telescaun, care confirmă că, atunci când există strat suficient de zăpadă, chiar şi la începutul iernii, poate fi folosită în condiţii foarte bune. Sâmbătă, au mers absolut toate pârtiile, duminică a fost viscol în prima parte a zilei şi asta a împiedicat pornirea pârtiilor, dar după prânz s-a dat drumul la instalaţiile din centrul staţiunii. Sâmbătă au fost circa 3.000 de oameni, duminică mai puţini, că au plecat spre case şi din cauza viscolului anunţat. Stratul de zăpadă măsoară peste 50 de centimetri”, a spus Sabin Cornoiu. Salvamontiştii aflaţi în zonă au intervenit la câteva incidente minore, un singur caz fiind redirecţionat către spital pentru control.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here