Milioane de euro din datoriile Rostramo, recuperate

0
17

rostramo-1Lichidatorul fostei fabrici de mobilă din Târgu-Jiu, Rostramo, a reușit să recupereze, până acum, aproximativ trei milioane de euro din datoriile pe care unitatea aflată în procedura falimentului le are. Banii provin din vânzare a două loturi de teren pe care se află și două hale industriale, în suprafață totală de peste cinci hectare, precum și a unei fabrici de pal. „S-au recuperat câteva milioane de euro. Bucuria noastră e nu doar că recuperăm creanțele, ci că rămâne și ceva bun pentru oraș. Trebuie ținut cont că, pe lângă achiziționarea terenurilor și a halelor, mai este nevoie și de investiții de multe milioane de euro pentru a le aduce la standarde de funcționare a unor capacități industriale moderne. Sperăm că vor mai veni investitori”, a spus Emanoil Ciobanu, lichidatorul fostei fabrici de mobilă.

Fabrică de elemente de caroserie și de cablaje auto

Pe platforma Rostramo se construiește o fabrică de cablaje auto, care urmează să fie deschisă până la jumătatea acestui an. Compania japoneză Sumitomo va angaja aproximativ 1500 de persoane, după ce investiția va fi finalizată. De asemenea, o companie franceză a achiziționat de curând un alt lot din incinta Rostramo, unde dorește să construiască o fabrică de elemente de caroserie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here