spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateMită electorală strecurată într-un pliant, în comuna Peștișani. Fostul candidat PNL la...

    Mită electorală strecurată într-un pliant, în comuna Peștișani. Fostul candidat PNL la Primărie, cercetat penal

    Trei persoane din comuna Peștișani sunt anchetate de poliție pentru mită electorală. Printre acestea se numără fostul candidat PNL la funcția de primar, Ilie Fuiorea, dar și un inginer silvic, care a fost reținut, în urmă cu două zile, într-un al dosar care vizează tăierile ilegale de arbori.

    Potrivit poliției, banii au fost introduși într-un pliant electoral, care a fost oferit unui tânăr de 24 de ani.

    „La data de  26 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu,  în baza unor informații apărute în spațiul public prin intermediul unei rețele de socializare, s-au sesizat cu privire la faptul că în data de 25 septembrie a.c., trei bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 43 de ani, din comuna Peștișani, ar fi purtat discuții cu un tânăr, de 24 de ani, din comuna Peştişani, în scopul determinării acestuia să voteze un anumit candidat la funcția de primar al comunei Peştişani, ocazie cu care i-ar fi înmânat acestuia un pliant electoral, iar după intrarea în locuință, tânărul a constatat că în interiorul pliantului s-ar afla suma de 300 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, polițiștii continuând cercetările în vederea stabilirii situației de fapt“, a spus Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj.

    Inginerul silvic mai este acuzat de luare de mită și alte infracțiuni

    Inginerul silvic Tiberiu Nicolae Logăscu mai este inculpat într-un alt dosar penal, care vizează tăieri ilegale de arbori, luare de mită și alte infracțiuni, fiind reținut pentru 24 de ore: „Suspectul L.T.N., având calitatea de inginer silvic în cadrul unui ocol silvic din judeţul Gorj, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin.1 Cod penal (săvârşită în luna mai 2018), fals intelectual, prevăzute de art. 321 Cod penal, folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată, prevăzute de art. 107 indice 1 din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, complicitate la tăiere nelegală de arbori, prevăzute de art. 48 Cod penal raportat la art. 107 alin.1 lit. d şi alin.2 lit. d din Legea nr. 46/2008 şi complicitate la furt de arbori, prevăzute de art. 109 alin.1 lit. d şi alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008“, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

    „A fost un autodenunț“

    Cosmin Pigui, primarul comunei Peștișani, a vorbit în cadrul unei emisiuni de la „Impact Tv“ despre mita electorală care ar fi fost oferită alegătorilor: „Fostul meu contracandidat are un dosar penal pentru mită electorală. S-a sesizat poliția de pe Facebook. Mita a constat în 300 de lei pentru un vot. Dacă eram în situația respectivă, eram săltat de atunci, dar așa cercetările abia se fac în dosar. A fost un autodenunț din partea persoanei care a primit banii, familia persoanei respective care a văzut când au fost dați banii, care au fost ridicat de organul de cercetare penală. De aici încolo este treaba organului de cercetare penală. Astfel de cazuri au fost multe la Peștișani“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: