spot_img
8.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăActualitateMorega, condamnat cu suspendare

    Morega, condamnat cu suspendare

    Deputatul independent Dan Ilie Morega a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care acesta este acuzat de trei infracţiuni de folosire a influenţei ori autorităţii, de o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere, într-un partid, în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi de instigare la abuz în serviciu, contra intereselor publice, în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial pentru altul. Potrivit deciziei instanţei supreme, şi ceilalţi inculpaţi, din acest dosar au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea cu suspendare.

    Trimis în judecată în decembrie 2007, de către procurorii anticorupţie, preşedintele PNL Gorj, Dan Ilie Morega a fost acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de folosire a influenţei ori autorităţii de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial pentru altul. Procurorii DNA au mai trimis în judecată în acelaşi dosar pe directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj din cadrul Direcţiei Apelor Jiu, Teodor Popescu şi pe primarul social democrat din localitatea Baia de Fier, Constantin Mihuţescu, acuzaţi şi ei de instigare la abuz în serviciu, contra intereselor publice, în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial pentru altul. În acelaşi dosar, în atenţia DNA s-au mai aflat şi au mai fost judecaţi Ion Radu Popescu-Orodel, inspector în cadrul Direcţiei Apelor Jiu, şi Constantin Vlădăşel, şeful Biroului de Gestiune a Resurselor de Apă. Cei doi au fost acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial pentru altul. Din probele administrate, în faza de urmărire penală a rezultat că în perioada septembrie 2005-martie 2007, Dan Ilie Morega, în calitate de preşedinte al PNL Gorj şi-a folosit influenţa şi autoritatea, pentru a obţine foloase necuvenite pentru partid. Anchetatorii au mai precizat, că „în perioada menţionată, Dan Ilie Morega şi-a folosit influenţa şi autoritatea, pentru a impune filialei locale a partidului să achiziţioneze cărţi şi reviste în valoare de peste 4.300 lei de la firma proprie, SC A.GE.ROM SA”.

    Morega s-a folosit de „influenţă”

    Din rechizitoriu a reieşit că „în perioada 5 iulie 2004-2 aprilie 2007, Morega şi-a folosit influenţa şi autoritatea de preşedinte al Fundaţiei „Tudor Vladimirescu” pentru a dispune ca, din conturile fundaţiei, să fie achitate, în mod necuvenit, sume de bani către societăţi controlate de el şi către o societate controlată de fiica sa, astfel inculpatul beneficiind în mod necuvenit pentru sine şi pentru altul de suma totală de circa 330 de mii de lei”. Pe parcusul anchetei s-a mai stabilit că „după ce a determinat numirea unei persoane la conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Dan Ilie Morega, prevalându-se de influenţa şi autoritatea sa, i-a cerut acesteia să plătească, la data de 24 iunie 2007, o mie de lei pentru PNL”. La data de 11 iulie 2007 „Morega Dan Ilie, beneficiind de aceeaşi influenţă şi autoritate, în calitate de lider al PNL Gorj, la solicitarea primarului comunei Baia de Fier, Mihuţescu Constantin, i-a cerut imperativ lui Popescu Teodor, director al Sistemului de Gospodărire al Apelor Gorj din cadrul Direcţiei Apelor Jiu, ca acesta să solicite anularea procesului verbal de contravenţie prin care Primăria Baia de Fier era amendată cu 35.000 RON şi implicit să avantajeze patrimonial contravenientul”. Din rechizitoriu a mai reieşit că „în urmare a solicitării primite, inculpatul Popescu Teodor s-a conformat şi procesul-verbal de contravenţie din 11 iulie 2007 a fost anulat de inculpatul Popescu-Orodel Ion Radu, deşi după întocmire, actul de constatare al contravenţiei nu putea fi anulat decât de instanţa de judecată, în condiţiile în care se exercita calea de atac împotriva acestuia”.

    Hotărârea ÎCCJ poate fi atacată

    În urma sentinţei date, magistraţii Magistratii Inaltei Curţi de Casaţie si Justiţie au decis condamnarea la trei ani de inchisoare cu suspendare a deputatului independent Dan Ilie Morega. În acest dosar, deputatul independent este acuzat de DNA, de săvârşirea a trei infracţiuni de folosire a influenţei ori autorităţii de o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi de instigare la abuz în serviciu, contra intereselor publice, în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial pentru altul. Potrivit deciziei instanţei supreme, şi ceilalti inculpaţi din acest dosar au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea cu suspendare. Conform magistraţilor ÎCCJ, deputatul independent Dan Ilie Morega va fi supravegheat pentru un termen de încercare de cinci ani, timp în care dacă va mai comite vreo infracţiune se va cumula şi pedeapsa de trei ani de închisoare. Mai mult decât atât, acesta a fost obligat la plata a 30 de mii de lei cheltuieli de judecată iar suma de aproximativ 200 de mii de lei va fi confiscată în vederea recuperării prejudiciului. Sentinţa dată de instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate fi atacată cu recurs la Completul de cinci judecători. Deputatul Dan Ilie Morega nu a putut fi contactat telefonic pentru a comenta hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: