spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateMorega: Telu, victimă în dosarul "Peştişani"

    Morega: Telu, victimă în dosarul „Peştişani”

    Gorjeanul Dumitru Pârvulescu a fost înlocuit din funcţia de funcţia de secretar general adjunct din Ministerul Economiei din cauza implicării sale în dosarul „Peştişani”, în care este judecat pentru instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, alături de senatorul PNL, Dian Popescu. Fostul deputat Dan Ilie Morega, îi ia apărarea lui Telu Pârvulescu şi spune despre el că este o victimă de-a lui Dian Popescu în acest dosar în care a fost arestat şi primarul comunei Peştişani.

    Liberalul Dumitru Pârvulescu, zis Telu, a fost revocat din funcţia de secretar general adjunct din Ministerul Economiei. Decizia a fost luată de premierul Victor Ponta la sfârşitul săptămânii trecute. Organizaţia PNL Gorj pierde, astfel, funcţia de secretar general adjunct în Ministerul, unul dintre puţinele posturi importante obţinute la nivel naţional. Dumitru Pârvulescu este judecat pentru instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, alături de senatorul Dian Popescu, afaceriştii Dan Floarea, Gabriel Popescu şi Nicolae Isar, în dosarul în care este arestat primarul comunei Peştişani.

    Telu Pârvulescu, o victimă

    Fostul deputat Dan Ilie Morega a comentat la Radio Omega revocarea gorjeanului Dumitru Pârvulescu din funcţia de secretar general adjunct din cadrul Ministerului Economiei. Morega crede că Telu Pârvulescu este o victimă de-a senatorului Dian Popescu, în dosarul în care a fost arestat şi primarul de la Peştişani, în acelaşi dosar fiind trimise în judecată mai multe persoane. Dan Ilie Morega afirmă că Pârvulescu nu a greşit cu nimic din punct de vedere profesional la Ministerul Economiei, însă, totul i se trage de la dosarul „Peştişani”. „Pârvulescu este un om de caracter care nu trebuia să ajungă în această situaţie. Sper ca Justiţia să facă lumină în cazul său şi Telu Pârvulescu, aşa cum îl cunosc oamenii, să nu mai aibă probleme în legătură cu dosarul pe care îl are. Eu cred că el a ajuns în această situaţie pentru că a încercat să-i facă un bine unui netrebnic, unui maidanez, unui individ fără scrupule, acesta fiind Dian Popescu. Acest senator n-are nimic mai bun decât interesul personal. Telu a căzut în capcana lui Dian aşa cum s-a întâmplat şi cu alţii. Sper ca Telu să nu aibă niciun fel de probleme pentru că aceste problemele îi aparţin lui Dian Popescu, instigatorul lui Pârvulescu, şi al primarului Florin Pavel şi al altora”, a comentat Dan Ilie Morega. Prezumţia de nevinovăţie în cazul lui Telu Pârvulescu persistă în continuare, el nefiind condamnat, mai spune fostul parlamentar Dan Ilie Morega. Acesta crede că fostul secretar general adjunct din cadrul Ministerului Economiei poate ocupa o funcţie importantă şi pe un alt post de conducere nu neapărat de funcţionar public. „Prezumţia de nevinovăţie există în continuare în cazul lui Telu Pârvulescu, neavând o condamnare sau o soluţie definitivă şi irevocabilă din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Până la urmă, cei din conducerea Ministerului Economiei îşi vor da seama că este un om de valoare, din punct de vedere profesional”, a mai spus Morega, preşedintele unui Institut de Cercetare şi Politici Publice.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: