spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateMotreanul Ianis Ursu, olimpic la chimie: „Este o materie pe care o...

    Motreanul Ianis Ursu, olimpic la chimie: „Este o materie pe care o învăț cu drag, nu dintr-un anumit motiv”

    ianis ursu motruElevul Ianis Ursu, din municipiul Motru, este un copil extraordinar de inteligent și sensibil, educat în spiritul bunului simț și al responsabilității. Ambițios, dar și puțin pesimist, sensibil, dar și visător, Ianis „s-a îndrăgostit” de chimie acum câțiva ani și de atunci a participat la numeroase competiții și olimpiade. Planurile de viitor nu sunt stabilite 100%, însă elevul este sigur că pasiunea pentru chimie nu va dispărea! „Poate că nu o să urmez un domeniu bazat pe chimie, dar chimia a devenit un hobby pentru mine, este o materie pe care o învăț cu drag, nu dintr-un anumit motiv. (…) Și nu în ultimul rând un om trebuie să fie responsabil, nepăsarea poate crea probleme unui om și chiar poate distruge relațiile cu alte persoane”, a spus Ianis Ursu.

    Mihaela Floroiu

    Este elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „George Coșbuc” din municipiul Motru. Face parte dintr-o familie de oameni simpli, muncitori, care mereu l-au sprijinit și l-au iubit encondiționat. A crescut frumos, ambițios, a muncit mult de-a lungul anilor de școală, rezultatele sale fiind bucurie pentru părinți! Chimia a descoperit-o de câțiva ani și este materia la care învață cu cel mai mare drag. A participat la olimpiadă, a luat locul II pe județ, a participat la concursuri de chimie organizate în alte orașe ale țării și a venit acasă cu importante premii. Acum, în primul an de liceu se pregătește la chimie alături de profesorul Simona Irizoiu de la Colegiul Național „George Coșbuc” Motru. Iată ce spune profesoara despre Ianis Ursu: „Ianis Ursu este un elev extraordinar, copil sensibil, care muncește foarte mult la chimie, iubește această materie! Nu îmi oblig elevii la nimic, nu îi vreau roboți, vreau ca și ei să iubească chimia, ca și mine. Nu îmi impun respectul, mi-l câștig, așa mi se pare corect. Când vine vorba despre Ianis, pot spune cu mâna pe inimă, că lucrează cu o plăcere exatrordinară, dornic mereu să învețe lucruri noi, să priceapă cât mai multe!”.

    Ambiția l-a făcut să învețe din ce în ce mai bine

    Ambițios și decis să reușească în viață prin forțe proprii, Ianis Ursu spune că este un copil ca oricare altul: are pasiuni, temeri, visuri și multe dorințte! Este și pesimist, dar și luptător! Pasiunea pentru chimie a apărut în clasa a VII-a. „Mi-au plăcut mereu materiile care fac parte din domeniul real și de aceea mi-a plăcut și chimia. Pasiunea pentru chimie a devenit și mai accentuată după ce am participat la primul meu concurs, concursul de chimie „Raluca Ripan”, unde am reușit să obțin un rezultat foarte bun, care m-a făcut să îndrăgesc această materie mai mult ca oricare alta. Poate că nu o să urmez un domeniu bazat pe chimie, dar chimia a devenit un hobby pentru mine, este o materie pe care o învăț cu drag, nu dintr-un anumit motiv. Am participat la olimpiada de chimie din clasa a VIII-a până în prezent și cu siguranță o să mai particip și în viitor. Cel mai bun rezultat la aceste olimpiade l-am obținut în clasa a VIII, când am reușit să mă calific la etapa națională, iar în clasa a IX-a am obținut premiul II la etapa județeană. Profesorii care m-au ajutat să îndrăgesc chimia și să excelez la această materie -profesoara Irizoiu Simona Loredana de la CNGC Motru și profesoara Mergea Mioara de la Școala Gimnazială Nr.2 Motru- sunt oameni extraordinari care au depus mult efort și și-au sacrificat o mare parte din timp ca să mă ajute să ajung la acest nivel, lucru pentru care le mulțumesc! Îi consider foarte buni prieteni și persoane foarte speciale, nu doar profesori de chimie”, a spus Ianis Ursu din Motru.

    Mai multe premii la activ

    ianis ursu olimpicElevul a participat la multe concursuri de chimie precum: concursul „ Noi și chimia”, unde a reușit să ocupe locul I, „Concursul Național Coriolan Drăgulescu” la care a obținut premiul II și concursul „Raluca Ripan”, unde a obținut o mențiune. De asemenea, a mai participat și la olimpiada de fizică în clasa a IX-a la care a obținut premiul III la etapa județeană.

    Un om principial

    Întrebat care sunt principiile după care se ghidează în viață, Ianis Ursu a răspuns: „Cred că cele mai importante lucruri pe care un om trebuie să le dețină sunt bunul simț, iubirea și responsabilitatea. Indiferent de calitățile pe care cineva le poate avea, persoana respectivă trebuie să știe să se comporte, dacă comportamentul nu este corespunzător, toate celelalte calități devin aproape inutile. De asemenea iubirea este un lucru foarte important în viața noastră, din păcate în zilele noastre nu se pune accent pe aceasta, mai mult pe lucrurile materiale care aduc fericirea pe moment, dar cred că nimic nu poate înlocui o persoană, iar mulți oameni își dau seama prea târziu de acest lucru, își dau seama când pierd acea persoană. Și nu în ultimul rând un om trebuie să fie responsabil, nepăsarea poate crea probleme unui om și chiar poate distruge relațiile cu alte persoane!”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: