spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateMotrenii, la un pas de sistarea apei calde

    Motrenii, la un pas de sistarea apei calde

    Uzinele de termoficare riscă, cu bună ştiinţă, să lase populaţia fără căldură în sezonul de iarnă 2011-2012. Acest lucru va fi posibil după ce conducerea SNLO a luat măsuri restrictive faţă de termocentralele care nu au achitat restanţele la compania de stat. În această situaţie se va afla şi UATA Motru, căreia i se va sista livrarea de cărbune începând de săptămâna viitoare.

    SNLO trece printr-o situaţie favorabilă, lucru ce îi permite să se impună pe piaţă, în relaţiile de colaborare pe care le are cu beneficiarii. Apropierea sezonului rece, dar şi refuzul unor beneficiari de a achita restanţele avute face ca reprezentanţii societăţii să ia poziţie faţă de aceştia. Aşa se face că s-au luat măsuri restrictive faţă de unii datornici precum CET Arad, Oradea şi Timişoara. Nici UATA Motru nu este ocolită de deciziile SNLO, în condiţiile în care „de luni vom sista livrarea la UATA, urmând ca de la 1 octombrie să facem acelaşi lucru şi la Govora şi RAAN”, după cum a precizat directorul general Daniel Burlan. În ciuda faptului că va exista un mai mare stoc de cărbune la SNLO, singura problemă va exista la CET-uri, care vor avea greutăţi la iarnă, cu ceea ce înseamnă asigurarea încălzirii şi a apei calde către populaţie. În ceea ce priveşte riscul financiar al companiei, conducerea SNLO a declarat că „avem resursele financiare să supravieţuim. Avem un profit de 51 milioane lei, lucru ce ne asigură stabilitatea economică până la sfârşitul anului 2011. Este un moment favorabil pentru a ne impune şi noi condiţiile, nu ca în 2009 când ne rugam să ne ia cărbunele”. Decizia administraţiei este considerată ca fiind una bună şi de către sindicatele din cadrul USMO. „Este normal să nu-i mai dai unui beneficiar cărbune atunci când nu mai plăteşte. Stoc de cărbune nu avem că ne poată afecta”, a adăugat Burlan.

    Dobrică: „aşteptăm ajutor financiar”

    Viceprimarul municipiului Motru, Tudor Dobrică nu este străin de această situaţie înregistrată la UATA, cu atât mai mult cu cât şi acesta este de părere că locatarii ar trebui să achite datoriile avute la asociaţiile de locatari, debite care se ridică la 14 milioane lei. „Am făcut demersuri la Ministerul Administraţiei pentru a ne ajuta, printr-un sprijin financiar, pentru a putea astfel să achităm datoria avută la SNLO. Am trimis adrese, acum aşteptăm actul normativ”, a mai declarat viceprimarul municipiului Motru. În prezent, datoria UATA Motru la SNLO se ridică la opt milioane, inclusiv cu penalităţi.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: