spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateMuzeu dedicat Regelui Mihai I în satul Dobrița

    Muzeu dedicat Regelui Mihai I în satul Dobrița

    Autorităţile comunei Runcu vor să amenajeze un muzeu dedicat Regelui Mihai în satul Dobrița, acolo unde Majestatea Sa a ales să se refugieze în timpul evenimentelor din august 1944, alături de o parte din suita regală.

    Primarul comunei, Adi Câmpeanu, a spus că muzeul va fi amenajat în apropierea conacului unde a locuit familia regală pentru trei săptămâni. „Mai există obiecte din vremea respectivă, chiar şi patul în care a dormit Regele Mihai I. Vor fi folosite toate şi puse în valoare. Mihai I a locuit în comuna noastră câteva săptămâni şi participa la evenimentele satului Dobriţa. Vizita şi comunele învecinate. Folosea şi aeroportul militar de la Stăneşti, se plimba cu maşina de teren pe care o avea”.

    Un drum din satul Dobrița va purta numele Regelui Mihai

    De asemenea, conducerea Primăriei Runcu vrea ca una dintre străzile din satul gorjean Dobriţa să poarte numele Regelui Mihai. În şedinţa de Consiliu Local din 29 decembrie va fi aprobată o hotărâre prin care Uliţa Pupăzoilor din Dobriţa va deveni strada Regele Mihai I. „Denumim toate străzile din comună inclusiv cu numele unor personalităţi care se află în viaţă”, a spus primarul Adi Câmpeanu.

    Regele și Familia Regală s-au adăpostit la Dobrița timp de trei săptămâni

    Regele Mihai şi Familia Regală s-au refugiat într-un conac din satul gorjean Dobrița, pentru a fi protejaţi de atacul armatei germane după anunţul privind ieşirea României din Alianţa cu puterile Axei. Timp de trei săptămâni a stat Regele la Dobrița. „La 23 august, ora 24.00, Hitler a dat ordin armatei germane din România «de a suprima puciul, a-l captura pe Rege şi camarila de la Palat şi a constitui un guvern condus de un general filogerman, în cazul că mareşalul Antonescu nu ar mai fi disponibil». Să se conformeze ordinului lui Hitler, trupele germane urmau să acţioneze de îndată pentru înfrângerea puciului, ţinta principală fiind Regele Mihai. Să-l salveze, C. Sănătescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, a propus Regelui să plece din Bucureşti. Locaţia stabilită Suveranului a fost Dobriţa din judeţul Gorj. În noaptea de 23/24 august, la ora 1.00, patru maşini, una condusă chiar de rege, au părăsit incinta Palatului Elisabeta, cu destinaţia Dobriţa”, scrie Alexandru Doru Şerban, în cartea „Vremelnic trecători prin Gorj”.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: