spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateNegocieri eşuate la Ministerul Muncii

    Negocieri eşuate la Ministerul Muncii

    Negocierile de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) pe pachetul de legi care compun Codul Social au eşuat, după două ore de certuri şi contradicţii. Delegaţiile sindicatelor şi patronatelor au plecat de la negocieri nemulţumiţi de forma Codului Social prezentată de conducerea Ministerului Muncii. Sindicaliştii nu vor ca Legea Contractelor Colective de Muncă şi Legea sindicatelor să fie incluse într-un cod social, iar patronatele nu vor ca legea în baza cărora se vor organiza să se numească Legea angajatorilor. În aceste condiţii, cele două părţi şi-au dat întâlnire cu oficialii Ministerului Muncii, lunea viitoare, pe tema Codului Social.

    Reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional au început luni negocierile cu reprezentanţii MMFPS pe pachetul de legi care compun Codul Social. Legislaţia muncii din România va fi reglementată de două coduri, respectiv de Codul Muncii care a fost adoptat de Guvern prin asumarea răspunderii şi urmează să fie promulgat de Preşedintele României şi de Codul Social care va cuprinde: Legea patronatelor, Legea sindicatelor, Legea dialogului social, Legea conflictelor colective de muncă, Legea contractelor colective de muncă şi Legea de organizare a Consiliul Economic şi Social. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii, contractele colective de muncă trebuie să fie negociate la nivel de ramuri profesionale şi de meserii în conformitate cu Codul CAEN, astfel încât să se poată încheia contracte de muncă pe toate meseriile la nivel de ramuri. Partea sindicală nu doreşte eliminarea contractului colectiv de muncă la nivel naţional, care stabilea principiile de bază şi drepturile generale care erau obligatorii pentru contractele la nivel de ramură şi de unitate. De asemenea, patronatele doresc ca Legea patronatelor şi Legea sindicatelor să ducă la constituirea organizaţiilor de dialog social sindicate-patronate constituite pe baza unor principii asemănătoare, iar reprezentativitatea să fie dată efectiv de numărul de angajaţi reprezentaţi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: