spot_img
10 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitateNegrescu, reconfirmat la şefia teatrului târgujian

    Negrescu, reconfirmat la şefia teatrului târgujian

    Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu s-a reunit ieri, în şedinţă, pentru a dezbate cele mai importante subiecte, „apărute” la nivelul judeţului Gorj. În sală s-a aflat şi managerul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, care aştepta nerăbdător aprobarea rezultatului final al concursului de proiecte de management, organizat pentru teatrul gorjean, cât şi a proiectului de management declarat câştigător, precum şi duratei contractului de management, în vederea numirii Marian Negrescu, în funcţia de manager. Votul consilierilor a fost favorabil, pentru Marian Negrescu, acesta continuându-şi activitatea, tot la conducerea instituţiei.

    Marian Negrescu va conduce în continuare destinul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, câştigat în urma unui concurs de proiecte. Astfel că, „Proiectul de management aparţinând domnului Negrescu Marian, în cadrul interviului a obţinut nota 10. Rezultatul concursului, după finalizarea celor două etape, s-a calculat ca medie aritmetică a notelor obţinute, pentru fiecare etapă, astfel candidatul a obţinut nota finală 9, 69, fiind declarat admis”, a declarat secretarul comisiei de concurs Cornelia Fometescu. Marian Negrescu a reuşit să ducă la îndeplinire proiectele propuse şi astfel, să schimbe, în bine, „faţa” instituţiei. De-al lungul vremii, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” au fost date reprezentaţii importante, care i-au adus mai aproape pe oameni, de lumea artei şi a măştilor.

    Rezervări online la teatru

    Iubitorii de teatru îşi vor putea face rezervări de bilete şi prin intermediul internetului, începând de anul viitor, pentru piesele care rulează la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Pentru implementarea acestui sistem, conducerea teatrului a apelat la o firmă germană. Potrivit lui Marian Negrescu, directorul Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, de la 1 ianuarie, 2012, spectatorii îşi vor putea alege cele mai bune locuri, cu un simplu click.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: