spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateNinge ca-n basme la Rânca

    Ninge ca-n basme la Rânca

    Iarna s-a întors în România. Deocamdată la munte, unde luni dimineața a început să ningă. La Rânca, în Gorj, stratul de zăpadă are deja peste trei centimetri. Drumarii sunt deja la datorie mai ales că la peste 2000 de metri stratul de zăpadă depăşeşte zece centimetri.

    Iarnă în toată regula în staţiunea Rânca din judeţul Gorj! Stratul de zăpadă măsoară chiar şi zece centimetri la peste 2.000 de metri altitudine, după ce a nins ore în şir. Salvamontiştii le recomandă turiştilor să nu se aventureze în zonă fără echipament adecvat. „Nu este o zăpadă foarte mare, dar în zona alpină înaltă sunt aproape 10 centimetri şi putem să sperăm că în acest ritm, dacă mai ninge, se va depune un strat suficient de zăpadă astfel încât pe la începutul lunii decembrie să putem să pregătim pârtiile corespunzător şi să putem da drumul la sezonul turistic”, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Salvamont Gorj. Odată cu prima ninsoare serioasă, cabanierii se aşteaptă să vină şi turiştii. „Gata pentru turiști. Se pare că și timpul ține cu noi. A dat prima zăpadă. Acum așteptăm turiștii să vină, zăpadă este”, a precizat Făniță Vintilescu, patronului unui hotel din Rânca. Drumul care face legătura între localitatea Novaci şi staţiunea Rânca este în stare bună, pentru că drumarii acţionează deja cu utilaje: „noi acționăm mai mult preventiv și cu lama, dar și cu material antiderapant de la km 22 până la ieșirea din stațiune. Atenție turiști, atenție conducători auto, la Rânca se urcă numai cu cauciucuri de iarnă”, a declarat Ion Tudor, şef Drumuri Naţionale Târgu-Jiu. Meteorologii au anunțat precipitații și în zilele următoare și scăderea temperaturilor, ceea ce înseamnă că va continua să ningă, spre bucuria turiștilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: