spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateNoi sensuri giratorii construite în Târgu Jiu

    Noi sensuri giratorii construite în Târgu Jiu

    De săptămâna viitoare vor fi demarate lucrările la două sensuri giratorii, în municipiul Târgu Jiu. Raul Chiriac, şeful serviciului de Investiţii din Primăria Târgu Jiu, a fost cel care a anunţat că începând cu 1 aprilie, în zona Bicaz, va fi construit sensul giratoriu menit să fluidizeze traficul din zonă. La scurt timp după această lucrare va fi începută şi construcţia celui de-al doilea sens, în zona Lido, la intersecţia străzilor 9 mai – Nicolae Titulescu. Ambele investiţii vor demara în prima jumătate a acestui an.

    Autoritățile locale din Târgu Jiu vor amenaja în municipiu, două noi intersecții cu sens giratoriu, în zona Sălii Sporturilor și lângă Parcul Lido, la intersecția străzilor 9 Mai cu Nicolae Titulescu. Reprezentanții municipalității spun că investițiile vor fi realizate în primul trimestru al acestui an. Pe data de 1 aprilie vor fi demarate lucrările la sensul giratoriu de pe strada Bicaz. Potrivit lui Raul Chiriac, șeful Serviciului de Investiții din cadrul Primăriei Târgu Jiu, investiția se ridică la suma de aproximativ 270 de mii de lei.

    ,,Ne-am propus în cadrul programului de investiţii să realizăm până la sfârşitulprimului semestru al anului cele două sensuri giratorii cuprinse în program. În prima parte a lunii aprilie vor demara lucrările pentru sensul giratoriu de la intersecţia Bulevardului Constantin Brâncuşi cu strada Bicaz, la Sala Sporturilor. Un obiectiv absolut necesar ţinând cont şi de activitatea ce va fi reluată în cadrul complexului sportiv, astfel încât să fluidizeze circulaţia şi accesul în incinta complexului”, a declarat Raul Chiriac, şeful Serviciului de de Investiții din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

    Crearea unui sens giratoriu în zona Lido presupune mai multă muncă şi implicit costuri majorate. Pentru ca un sens giratoriu să fie construit în această zonă, este necesară mutarea stâlpilor ce ajută la transportul troleibuzelor.

    ,,Imediat după această investiţie, până la sfârşitul semestrului ne dorim să finalizăm şi sensul giratoriu de la intersecţia străzii 9 Mai cu Bulevardul Nicolae Titulescu. Obiectiv fezabil, deja am întocmit tema de proiectare. Urmează ca în cursul lunii aprilie să definitivăm proiectul tehnic, ulterior execuţia lucrărilor. Investiţia prevede relocarea a doi stâlpi de troleu, dar nu vor fi afectate spaţii”, a precizat Raul Chiriac, şeful Serviciului de de Investiții din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: